Formaţia MTK Budapesta a câştigat titlul de campioană a Ungariei pentru a 23-a oară, după ce a învins luni seară cu scorul de 3-0 pe Rakospalotai EAC şi va evolua în preliminariile Ligii Campionilor, informează site-ul oficial al UEFA.
MTK are cu două puncte mai mult decât ocupanta locului secund, Debrecen, cu o etapă înainte de finalul campionatului, dar are garantată victoria cu 3-0 în faţa lui FC Sopron, care a fost exclusă din campionat în luna ianuarie. Gruparea din capitala Ungariei a câştigat pentru prima dată titlul după sezonul 2002-2003, fiind al doilea campionat cucerit de către antrenorul Jozsef Garami, după titlul din sezonul 1998-1999.
"
Am câştigat titlul după un joc în care am arătat mai multă determinare decât în tot sezonul. Poate că acest lucru s-a datorat faptului că am avut mulţi jucători tineri pe teren. Oricum, a fost un meci în care se putea întâmpla orice, dar cel mai important a fost că am câştigat şi chiar am meritat titlul", a spus Garami, în vârstă de 68 de ani.
REAC: Szántai - Horváth G., Cseri, Kapcsos, Sallai - Kőhalmi (Zana 55.), Erős, Dancs (Rása 68.), Somorjai - Varga Z., Torma (Selei 72.) Vezetőedző: Aczél Zoltán.
MTK: Végh - Horváth L., Lambulics, Pintér, Pollák - Szabó Á. (Pál 46.), Zsidai, Pátkai, Kanta - Hrepka (Kecskés 69.), Urbán (Bajúsz 90.)
1 |
MTK Budapesta |
66 |
30 |
20 |
6 |
4 |
66 |
23 |
43 |
2 |
Debrecen VSC |
61 |
29 |
18 |
7 |
4 |
64 |
28 |
36 |
3 |
Gyori ETO FC |
55 |
29 |
15 |
10 |
4 |
61 |
34 |
27 |
4 |
Ujpest FC |
53 |
29 |
15 |
8 |
6 |
54 |
37 |
17 |
5 |
FC Fehervar |
51 |
29 |
16 |
3 |
10 |
44 |
31 |
13 |
6 |
Kaposvar |
48 |
29 |
13 |
9 |
7 |
45 |
38 |
7 |
7 |
Zalaegerszeg TE |
46 |
29 |
13 |
7 |
9 |
54 |
36 |
18 |
8 |
Nyiregyhaza Spartacus |
43 |
29 |
12 |
7 |
10 |
33 |
32 |
1 |
9 |
Honved Budapesta |
40 |
29 |
11 |
7 |
11 |
41 |
35 |
6 |
10 |
Vasas |
38 |
29 |
11 |
5 |
13 |
38 |
44 |
-6 |
11 |
Paks SE |
33 |
29 |
8 |
9 |
12 |
48 |
49 |
-1 |
12 |
REAC |
30 |
29 |
7 |
9 |
13 |
42 |
57 |
-15 |
13 |
Diosgyori-BFC |
29 |
29 |
5 |
14 |
10 |
42 |
57 |
-15 |
14 |
Siofok |
26 |
29 |
6 |
8 |
15 |
32 |
44 |
-12 |
15 |
FC Sopron |
11 |
30 |
2 |
5 |
23 |
10 |
73 |
-63 |
16 |
Tatabanya |
10 |
29 |
2 |
4 |
23 |
33 |
89 |
-56 |