|






























|
Marcel Iancu: Au fost unele discutii cu Bornescu, dar probabil in avantajul lui
Marcel Iancu, directorul general al Astrei, a declarat că doreşte să aibă o relaţie cât mai bună cu Universitatea Craiova şi oficialii acesteia. De asemenea, speră ca mâine cele două echipe să practice un joc frumos, din care îşi doreşte cele trei puncte.
"Este un meci foarte important pentru noi. Ne dorim victoria pentru că va conta mult pentru noi în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Îmi doresc să fie un meci fără probleme în spiritul fairplay-ului pentru că eu respect Craiova şi tot ceea ce s-a realizat acolo. Îmi doresc o relaţie bună cu Universitatea şi anunţ pe această cale că îi port un respect deosebit lui Adrian Mititelu, pentru tot ce a făcut la Craiova, nesprijinit de nimeni. Îmi pare rău că la urechile lui au ajuns numai lucruri neadevărate despre mine. S-a pus prea mult moneda că am lucrat la Dinamo şi că aş fi omul lor. Nu este adevărat! Oriunde am lucrat, am făcut-o cu plăcere. Că a fost Dinamo, Oradea sau Timişoara, dar sufletul mi-a fost mereu la Universitatea. Nu vreau să am niciun conflict cu Universitatea, sau domnul Adrian Mititelu. Am acceptat propunerea domnului Nicolae, care la fel ca domnul Mititelu investeşte din propriul buzunar, fără ajutorul nimănui. Vrem să facem un club puternic care are obiectiv în primul an salvarea de la retrogradare. Am cea mai bune relaţie cu Nicolo Napoli, pe care, de altfel, eu l-am propus domnului Nicolae acum două luni. Aşa că speculaţiile unora ca aş vrea să-l îndepărtez pe Napoli nu-şi au rostul. Alături de mine a venit un oltean Mihai Matei şi i-am făcut o ofertă şi lui Marius Mitran. Îmi place să lucrez cu olteni pentru că sunt valoroşi şi fără olteni nu cred ca se poate face treabă în fotbalul românesc", a declarat Iancu.
Acesta a confirmat că au existat unele discuţii cu portarul Mircea Bornescu, însă a negat că ar fi vorba şi de Stoica: "Cât despre zvonurile cu privire la Bornescu şi Stoica din calitatea mea de director general, vă spun sigur că au fost unele discuţii cu Bornescu, dar probabil în avantajul lui, pentru a obţine un salariu mai bun de la Rapid. Cât despre Dorel Stoica nu este nimic adevărat."
| Ediţie Specială de Oltenia |
Taguri:
Marcel Iancu
Astra Ploiesti
Universitatea Craiova
Mircea Bornescu
Liga 1
Dorel Stoica
» Astra Ploiesti - istoric rezultate
» Clasamentul Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Astra Giurgiu
Clubul Astra Giurgiu a anunţat, joi, că l-a achiziţionat pe internaţionalul finlandez Vahid Hambo, acesta semnând un contract pe pe două sezoane şi jumătate.
...
Formaţia Astra Giurgiu a învins, duminică, scor 4-1, echipa Farul Constanţa, într-un meci amical disputat pe stadionul "Marin Anastasovici", din Giurgiu....
Astra Giurgiu i-a achiziţionat pe jucătorii Constantin Dima şi Romário Pires, în cantonamentul din Turcia, cei doi semănând contractele prin care au devenit...
Astra Giurgiu a bifat şi cel de-al treilea meci amical din stagiul din Turcia, adversara elevilor lui Costel Enache fiind echipa elveţiană Young Boys Berna, iar partida s-a...
Echipa de fotbal Astra Giurgiu a învins formaţia turcă de ligă secundă Elazığspor cu scorul de 2-0, luni, într-un meci amical jucat în stagiul de pregătire din...
Echipa de fotbal Astra Giurgiu a ajuns, vineri, la un acord cu Ludogoreţ Razgrad pentru transferul portarului bulgar Plamen Iliev la campioana Bulgariei, a anunţat clubul de la sud de Dunăre pe...
Clubul Astra Giurgiu a anunţat, sâmbătă seară, că la gruparea giurgiuveană a ajuns fundaşul central Constantin Dima, în vârstă de 19 ani.
"Lotul echipei noastre are, în...
Atacantul congolez Dylan Bahamboula va părăsi gruparea Astra Giurgiu pentru a evolua la campioana Algeriei, CS Constantine.
Bahamboula, în vârstă de 23 de ani,...
Tehnicianul Costel Enache (45 ani) a semnat un angajament cu Astra Giurgiu, valabil până în vara anului 2020, urmând să debuteze oficial la meciul cu Sepsi,...
Omul de afaceri Ioan Niculae, administrator al Interagro, a fost condamnat, de Tribunalul Bucureşti la trei ani şi şase luni de închisoare în dosarul în care este...
Gheorghe Mulţescu a fost numit, duminică, în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal Astra Giurgiu, în locul lui Marius Măldărăşanu, a anunţat clubul pe...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Abdisalam Ibrahim
Norvegia
35 ani
Anghel Iordănescu
România
76 ani

Antonios Minou
Grecia
68 ani

C-tin Arotăriței
România
32 ani

Carlos Grossmüller
Uruguay
43 ani

Cesc Fàbregas
Spania
39 ani

David Gray
Scoția
38 ani

E. Djemba-Djemba
Camerun
45 ani

F e r n a n d i n h o
Brazilia
41 ani

Georgi Asparuhov
Bulgaria
83 ani
Goran Ljubojević
Croația
43 ani

Ignacio Camacho
Spania
36 ani

Jovan Krneta
Serbia
34 ani
Juan Toloza
Chile
41 ani

Mariano Pernía
Spania
49 ani

Masashi Oguro
Japonia
46 ani

Matteo Longhi
Italia
45 ani

Octavian Trăistaru
România
39 ani

Pavel Chaloupka
Cehoslovacia
67 ani

Radja Nainggolan
Belgia
38 ani

Ruslan Malinovski
Ucraina
33 ani

Seo Dong-Myung
Coreea de Sud
52 ani

Shenif Feizula
România
45 ani

Viktor Getmanov
URSS
86 ani
|
|
|
|