|






























|
Manea: Am plecat de la Astra Ploiesti pentru ca s-a schimbat politica de transferuri
Fostul preşedinte al Consiliului Director al clubului Astra Ploieşti, Marian Manea, a declarat, marţi, că motivul care a stat la baza demisiei sale a fost schimbarea politicii de transferuri.
"M-au încercat aceleaşi sentimente ca cum 11 ani, când am demisionat după ce la Astra, care la acea vreme reuşise prima promovare, s-a schimbat politica de transferuri. La scurt timp au fost transferaţi jucători scumpi ale căror contracte erau mult mai mari decât ale celor care promovaseră. La fel au stat lucrurile şi acum, ori eu n-am vrut să rup vestiarul. Astra a fost în discuţii avansate cu Bornescu, însă eu m-am opus achiziţionării lui. Bornescu ar fi avut un contract de patru ori mai mare decât restul lotului, iar cu aceeaşi bani am fi putut să acoperim un post deficitar, cum este cel de atacant. Liviu Ganea mai are două luni de contract, Djokici şi Miranda sunt şi ei împrumutaţi, nu portarul era o prioritate", a spus Manea.
Marian Manea a precizat că Astra are nevoie de un preşedinte care să stea mai mult de opt ore la club. "Este nevoie de cineva care să reziste mai mult de opt ore în curtea clubului. Sunt curios să văd dacă se va pune în aplicare planul de restructurare a clubului, decis în ultima şedinţă a Consiliului Director, şi care vor fi consecinţele acestuia", a adăugat fostul oficial al clubului Astra.
Manea a declarat că imediat după demisie a fost contactat de mai multe grupări, cea mai insistentă în cooptarea sa în staff-ul administrativ fiind Farul Constanţa: "Trei zile la rând am primit telefoane de la Farul, însă nu plec, n-aş vrea să produc un cutremur la Petrolul. Sunt de părere că Ploieştiul nu merită o echipă în Liga I, după felul în care se implică autorităţile în sport. Aş vrea să promoveze Petrolul, să văd ce va face atunci primarul".
Fostul preşedinte al Comitetului Director al clubului Astra Ploieşti, Marian Manea, a demisionat din funcţie, în data de 14 octombrie, la doar o zi după decizia patronului Ioan Niculae de a-l instala pe Marcel Iancu în funcţia de director general.
Taguri:
Astra Ploiesti
Marian Manea
politica de transferuri
Liviu Ganea
Djokic
Miranda
» Astra Ploiesti - istoric rezultate
» Clasamentul Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Astra Giurgiu
Clubul Astra Giurgiu a anunţat, joi, că l-a achiziţionat pe internaţionalul finlandez Vahid Hambo, acesta semnând un contract pe pe două sezoane şi jumătate.
...
Formaţia Astra Giurgiu a învins, duminică, scor 4-1, echipa Farul Constanţa, într-un meci amical disputat pe stadionul "Marin Anastasovici", din Giurgiu....
Astra Giurgiu i-a achiziţionat pe jucătorii Constantin Dima şi Romário Pires, în cantonamentul din Turcia, cei doi semănând contractele prin care au devenit...
Astra Giurgiu a bifat şi cel de-al treilea meci amical din stagiul din Turcia, adversara elevilor lui Costel Enache fiind echipa elveţiană Young Boys Berna, iar partida s-a...
Echipa de fotbal Astra Giurgiu a învins formaţia turcă de ligă secundă Elazığspor cu scorul de 2-0, luni, într-un meci amical jucat în stagiul de pregătire din...
Echipa de fotbal Astra Giurgiu a ajuns, vineri, la un acord cu Ludogoreţ Razgrad pentru transferul portarului bulgar Plamen Iliev la campioana Bulgariei, a anunţat clubul de la sud de Dunăre pe...
Clubul Astra Giurgiu a anunţat, sâmbătă seară, că la gruparea giurgiuveană a ajuns fundaşul central Constantin Dima, în vârstă de 19 ani.
"Lotul echipei noastre are, în...
Atacantul congolez Dylan Bahamboula va părăsi gruparea Astra Giurgiu pentru a evolua la campioana Algeriei, CS Constantine.
Bahamboula, în vârstă de 23 de ani,...
Tehnicianul Costel Enache (45 ani) a semnat un angajament cu Astra Giurgiu, valabil până în vara anului 2020, urmând să debuteze oficial la meciul cu Sepsi,...
Omul de afaceri Ioan Niculae, administrator al Interagro, a fost condamnat, de Tribunalul Bucureşti la trei ani şi şase luni de închisoare în dosarul în care este...
Gheorghe Mulţescu a fost numit, duminică, în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal Astra Giurgiu, în locul lui Marius Măldărăşanu, a anunţat clubul pe...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Abdisalam Ibrahim
Norvegia
35 ani
Anghel Iordănescu
România
76 ani

Antonios Minou
Grecia
68 ani

C-tin Arotăriței
România
32 ani

Carlos Grossmüller
Uruguay
43 ani

Cesc Fàbregas
Spania
39 ani

David Gray
Scoția
38 ani

E. Djemba-Djemba
Camerun
45 ani

F e r n a n d i n h o
Brazilia
41 ani

Georgi Asparuhov
Bulgaria
83 ani
Goran Ljubojević
Croația
43 ani

Ignacio Camacho
Spania
36 ani

Jovan Krneta
Serbia
34 ani
Juan Toloza
Chile
41 ani

Mariano Pernía
Spania
49 ani

Masashi Oguro
Japonia
46 ani

Matteo Longhi
Italia
45 ani

Octavian Trăistaru
România
39 ani

Pavel Chaloupka
Cehoslovacia
67 ani

Radja Nainggolan
Belgia
38 ani

Ruslan Malinovski
Ucraina
33 ani

Seo Dong-Myung
Coreea de Sud
52 ani

Shenif Feizula
România
45 ani

Viktor Getmanov
URSS
86 ani
|
|
|
|