Reprezentativa de fotbal a Argentinei, calificată la Cupa Mondială 2010, va disputa un meci amical în compania campioanei europene Spania, pe 14 noiembrie la Madrid, a anunţat un purtător de cuvânt al Federaţiei argentiniene (AFA).
Întâlnirea se va derula în cadrul manifestărilor organizate ocazia centenarului Federaţiei spaniole de fotbal, precizează AFP.
Argentina mai doreşte să dispute încă o partidă amicală, pe 18 noiembrie, preferabil tot în compania unei selecţionate din Europa, a declarat Guillermo Tofoni, precizând că federaţia de la Buenos Aires a primit mai multe oferte, una chiar din partea Braziliei, refuzată însă de selecţionerul Diego Maradona.
"Diego nu se teme de nicio echipă, însă, în această fază, ne gândim la Cupa Mondială, iar ideea este de a înfrunta echipe europene calificare la turneul final de anul viitor, nu de a juca în compania selecţionatelor sud-americane", a spus Tofoni.
Diego Maradona, care a reuşit să califice cu greu Argentina la CM 2010, riscă să fie sancţionat de FIFA după declaraţiile jignitoare la adresa ziariştilor din ţara sa, făcute la finalul meciului cu Uruguay, din ultima etapă a preliminariilor zonei sud-americane.
"El Pibe d'Oro" riscă o suspendare de cel puţin cinci meciuri, o interdicţie pe stadioane, precum şi o amendă minimă de 20.000 de franci elveţieni (13.000 euro).