Reprezentativa de fotbal a Statelor Unite va disputa, luna viitoare, două meciuri amicale în Europa, în compania selecţionatelor Slovaciei şi Danemarcei, în cadrul pregătirilor pentru Cupa Mondială 2010, informează Associated Press.
Fotbaliştii americani vor juca cu Slovacia pe 14 noiembrie, la Bratislava, aceasta fiind prima întâlnire dintre selecţionatele celor două ţări. Slovacia s-a calificat pentru prima oară la Cupa Mondială de fotbal, după împărţirea Cehoslovaciei, în 1993.
Patru zile mai târziu, pe 18 noiembrie, naţionala Statelor Unite se va deplasa la Aahus, în Danemarca, pentru cel de-al doilea amical din cadrul turneului european.