La doar o săptămână după ce a părăsit clubul Racing Santander, antrenorul Marcelino Garcia Toral a acceptat să preia conducerea tehnică a formaţiei Real Zaragoza, retrogradată în divizia secundă a campionatului de fotbal al Spaniei la finalul acestui sezon.
Considerat unul dintre cei mai buni antrenori din Primera Division, Marcelino a semnat un contract pe doi ani cu Zaragoza, o decizie surprinzătoare, ţinând cont de faptul că tehnicianul, în vârstă de 42 de ani, anunţase anterior că ar dori să conducă una dintre "marile echipe" ale Spaniei.
Marcelino a pregătit în acest sezon formaţia Racing Santander, cu care a reuşit să se claseze pe locul 6 în campionatul Spaniei, calificând-o în viitoarea ediţie a Cupei UEFA. El a primit numeroase oferte din partea unor cluburi spaniole şi străine, dar a acceptat să vină la Zaragoza pentru "un obiectiv imediat", revenirea în prima divizie, şi un proiect "foarte ambiţios" pentru viitor, a anunţat clubul aragonez pe site-ul său oficial.