Reprezentativa de fotbal a Rusiei, aflată în cantonament în Germania, în vederea participării la EURO 2008, a învins cu scorul de 2-1 (1-1) selecţionata Serbiei, viitoarea adversară a României în preliminariile CM din 2010, într-o partidă de pregătire disputată miercuri la Burghausen.
Naţionala rusă, pregătită de olandezul Guus Hiddink a deschis scorul în minutul 12, prin atacantul Pavel Pogrebniak, care a câştigat recent Cupa UEFA cu echipa sa, Zenit Sankt-Petersburg. Acesta a executat o lovitură liberă de la 35 m, mingea lovind bara, înainte de a scutura plasa porţii lui Dislenkovic.
După doar cinci minute, sârbul Marko Pantelic, jucătorul echipei germane Hertha Berlin, a fost foarte aproape de egalare, însă mingea expediată de el cu capul, la lovitura liberă executată de Dejan Milovanovic, a lovit bara transversală.
În ciuda dominării ruse, Pantelic şi-a creat o nouă ocazie, profitând de o neînţelegere în apărarea adversă, iar de această dată nu l-a mai iertat pe portarul Akinfeev, reuşind să restabilească egalitatea (min.41).
Imediat după pauză, elevii lui Hiddink au preluat din nou conducerea pe tabela de marcaj, graţie reuşitei lui Roman Pavliucenko, Rusia controlând apoi fără probleme jocul, până la final, fără să fie deranjată de rarele incursiuni ale sârbilor.
Atacantul echipei Rapid Bucureşti, Ranko Despotovic, a fost titular în naţionala Serbiei, fiind înlocuit la pauză cu Jankovic.
Au evoluat următoarele formaţii:
Rusia: Akinfeev - Kolodin, Şirokov, Aniukov (V. Berezuţki 46) - Semşov (Saenko, 82), Semak, Bilialetdinov (Torbinski 71), Zirianov, Jirkov (Ianbaev, 80) - Sicev (Bîstrov 67), Pogrebniak (Pavliucenko, 15).
Serbia: Dislenkovic - Ninkov (Rukavina, 69), Rajkovic, Vidic (Ivanovic, 46), Kolarov - Kovacevic, Kacar (Kuzmanovic, 59), Milovanovic (Ilic, 76), Tosic - Despotovic (Jankovic 46), Pantelic (Zigic, 46).
La EURO 2008, Rusia va evolua în Grupa D, alături de Grecia, campioana europeană en titre, Spania şi Suedia.