Primul ministru rus Vladimir Putin a cerut sprijin reprezentantului Ciprului în instanţele europeană şi mondială ale fotbalului pentru a obţine organizarea Cupei Mondiale din 2018, a anunţat marţi presa cipriotă.
Această cerere neobişnuită a fost făcută cu ocazia unei vizite în Rusia a unei delegaţii cipriote pentru discuţii pe teme politice şi economice, informează cotidianul Simerini.
Conform jurnalului, Putin le-a cerut invitaţilor săi
"să-i facă o mare favoare" şi să-i solicite reprezentantului cipriot la UEFA şi FIFA să susţină candidatura rusă.
"Eu ştiu că există un cipriot la UEFA şi ne dorim ajutorul său pentru candidatura noastră la Cupa Mondială de fotbal din 2018. Avem concurenţi puternici, Marea Britanie, Spania, Portugalia, dar şi Japonia. Graţie susţinerii dumneavoastră sperăm să obţinem un vot în plus", a declarat primul ministru rus, făcând referire la Marios Lefkaritis, unul dintre vicepreşedinţii Uniunii Europene de Fotbal, care este şi membru în Comitetul executiv al FIFA şi preşedinte de onoare al Federaţiei cipriote.
Ţara organizatoare a Cupei Mondiale de fotbal din 2018 va fi desemnată în decembrie 2010 de către Federaţia Internaţională (FIFA).