Pentru că meciul cu Steaua II se va disputa duminică, de la ora 11.00, fotbaliştii Petrolului au primit de la managerul Valeriu Răchită o zi de odihnă în plus, lupii prezentându-se la antrenamente marţi dimineaţă, tehnicianul dorind să respecte astfel ciclul de pregătire săptămânal.
O altă modificare în ceea ce priveşte antrenamentele Petrolului este aceea că, toată săptămâna, elevii lui Răchită se vor pregăti pe terenul de la Crângul lui Bot pentru a proteja gazonul stadionului "Ilie Oană" pentru meciul de duminică, în condiţiile în care, la Ploieşti, a plouat în ultimele două zile.
Cât despre efectivul pe care se bazează tehnicianul lupilor la antrenamente, sunt veşti bune, în sensul în care a revenit şi Gabriel Crăciun, după o accidentare, iar Cristi Vlad, cel care a jucat doar în repriza secundă a meciului din etapa trecută, cu Tricolorul Breaza, a început să se pregătească normal, alături de coechipieri.
Totodată, sub comanda lui Răchită a revenit şi juniorul Bogdan Năstase, cel care a participat, săptămâna trecută, la o acţiune a lotului naţional de juniori U 17.
Singura absenţă din lotul lupilor este aceea a lui Adrian Crăciun, atacantul Petrolului fiind indisponibil, din cauza unei accidentări, pentru o mai lungă perioadă de timp.