Internaţionalul american Landon Donovan, atacantul echipei Los Angeles Galaxy, a fost desemnat cel mai bun jucător din actuala ediţie a campionatului profesionist nord-american de fotbal (MLS), informează agenţia Reuters.
Donovan a primit cel mai mare număr de voturi în cadrul anchetei la care au participat jucătorii, antrenorii, conducătorii de cluburi, precum şi reprezentanţii mass-media, reuşind să-i devanseze pe ceilalţi doi finalişti, Jeff Cunningham, atacantul lui FC Dallas şi Shalrie Joseph, mijlocaşul formaţiei New England Revolution.
Căpitanul lui L.A. Galaxy, care şi-a calificat echipa în finala Cupei MLS, programată duminică în compania echipei Real Salt Lake, a marcat 15 goluri în 28 de partide disputate pe parcursul acestui sezon.
"Ca sportiv, sunt onorat să primesc acest premiul individual. Ceea ce mă bucură foarte mult este faptul că nu m-au votat doar fanii şi reprezentanţii presei, ci şi colegii mei din campionat. Acest lucru este cu adevărat special", a declarat fotbalistul.
În vârstă de 27 ani, Landon Donovan a fost desemnat de şase ori până în prezent cel mai bun fotbalist din Statele Unite, însă este pentru prima oară în cariera sa când primeşte titlul de MVP în liga nord-americană.