Mijlocaşul englez al echipei Los Angeles Galaxy, David Beckham, accidentat la glezna dreaptă, intenţionează să joace totuşi în finala Campionatului nord-american de fotbal (MLS), cu Real Salt Lake, de duminică, de la Seattle.
Accidentat în semifinală, internaţionalul englez a declarat la o conferinţă de presă că va avea nevoie doar de o injecţie împotriva durerii pentru a putea evolua pe peluza artificială de la Qwest Field din Seattle.
"Trebuie să fiu atent să nu primesc o lovitură la locul afectat, dar cred că voi putea juca duminică. Cred că după 5-10 minute de joc, nici nu mă voi mai gândi".
De 6 ori campion al Angliei, cu Manchester United şi o dată al Spaniei, cu Real Marid, Beckham dispută prima sa finală a MLS de la sosirea în SUA, în 2007. Din luna ianuarie, el se va întoarce la AC Milan, pentru a putea fi selecţionat în reprezentativa ţării sale la CM 2010, din Africa de Sud.