|






























|
International Curtea de Arges poate invinge pe CFR Cluj si Steaua
Antrenorul echipei FC Internaţional Curtea de Argeş, Ştefan Stoica, a declarat că formaţia sa poate învinge în ultimele două etape ale turului Ligii I de fotbal pe CFR Cluj şi Steaua.
''Ne mai trebuie 3 puncte din cele două confruntări care urmează. Este adevărat că sunt grupări foarte puternice, atât CFR Cluj, cât şi Steaua, dar sunt sigur că o să aibă foarte mari probleme cu Internaţional, chiar dacă ele sunt echipe de top, care care joacă în Europa League şi sunt pe primele locuri în campionat'', a spus Stoica.
''Eu cred că echipa noastră are forţa să câştige unul din aceste două jocuri, este imposibil să nu se întoarcă puţin şi norocul spre noi, pentru că în ultimele 3 etape am luat foarte puţine puncte, ţinând cont de jocul bun pe care l-am practicat. Ne aşteaptă un joc foarte dificil cu CFR Cluj, nu îmi este teamă însă de nicio echipă, pentru că simt că în ultimele săptămâni, luni, se formează un grup'', a adăugat Fane Stoica.
''La Internaţional deja echipa începe să se aşeze şi pot spune că dacă în ultimele etape reuşeam să aliniem aceeaşi formulă de start probabil altfel erau rezultatele. Am fost nevoiţi să schimbăm mai mulţi jucători, pentru că au apărut suspendări, accidentări. Faptul că CFR va veni după o deplasare lungă şi un meci dificil este un lucru bun pentru noi'', a conchis Ştefan Stoica.
Internaţional va juca luni, la Mioveni, cu CFR Cluj, în etapa a 16-a a Ligii I.
Taguri:
International Curtea de Arges
Stefan Stoica
CFR Cluj
Steaua
Comenteaza
Ultimele stiri - Internațional Curtea-de-Argeș
Fostul finanțator al clubului Internațional Curtea-de-Argeș, Benone Lazăr, a declarat că a decis să nu mai investească în fotbal și să desființeze echipa pentru că nu mai dorea să...
Cătălin Lazăr, fiul patronului echipei Internațional Curtea-de-Argeș, a declarat joi că formația se va desființa. Jucătorilor nu li se comunicase nimic din partea conducerii înaintea...
Formația Pandurii Târgu-Jiu a remizat, vineri, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Internațional Curtea-de-Argeș, într-un meci amical. ÃŽn urma acestei partide se va definitiva lotul...
Dumitru Dragomir a declarat că echipa Pandurii Târgu-Jiu, retrogradată la sfârșitul sezonului trecut, va evolua în noul sezon în Liga I, în locul formației Internațional, care s-a retras....
Antrenorul echipei Internațional Curtea-de-Argeș, Ionuț Badea, a declarat că a renunțat la fundașul sârb Dejan Vukadinovici, care a fost testat în cantonamentul din Austria. "Am...
Formația Internațional Curtea-de-Argeș a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul susținut în compania echipei macedonene FK Skendija, în cadrul stagiului de pregătire din Austria. ÃŽn...
Formația Internațional Curtea-de-Argeș a pierdut, cu scorul de 0-1, meciul amical susținut în compania echipei cehe Mlada Boleslav, în cadrul cantonamentului din Austria. Internațional a...
Echipa Internațional Curtea-de-Argeș a terminat la egalitate, vineri, scor 1-1 (0-0), partida cu formația rusă Saturn Moscova, într-un meci amical din cadrul stagiului de pregătire din...
Echipa Internațional Curtea-de-Argeș a terminat la egalitate, luni, scor 3-3 (1-0), partida cu formația ungară Videoton FC Fehérvár, în cel de-al doilea meci amical din cadrul stagiului de...
Fundașul ivorian Ousmane Diarrassouba Viera, de la CFR Cluj, a semnat pentru Internațional pe o perioadă de 3 ani, anunță site-ul oficial al grupării argeșene. Alți jucători care și-au...
Formația Internațional Curtea-de-Argeș a câștigat, sâmbătă, primul meci amical susținut în cantonamentul din Austria, după victoria obținută în fața echipei FC Gambswirth, scor 2-0...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Abdisalam Ibrahim
Norvegia
35 ani
Anghel Iordănescu
România
76 ani

Antonios Minou
Grecia
68 ani

C-tin Arotăriței
România
32 ani

Carlos Grossmüller
Uruguay
43 ani

Cesc Fàbregas
Spania
39 ani

David Gray
Scoția
38 ani

E. Djemba-Djemba
Camerun
45 ani

F e r n a n d i n h o
Brazilia
41 ani

Georgi Asparuhov
Bulgaria
83 ani
Goran Ljubojević
Croația
43 ani

Ignacio Camacho
Spania
36 ani

Jovan Krneta
Serbia
34 ani
Juan Toloza
Chile
41 ani

Mariano Pernía
Spania
49 ani

Masashi Oguro
Japonia
46 ani

Matteo Longhi
Italia
45 ani

Octavian Trăistaru
România
39 ani

Pavel Chaloupka
Cehoslovacia
67 ani

Radja Nainggolan
Belgia
38 ani

Ruslan Malinovski
Ucraina
33 ani

Seo Dong-Myung
Coreea de Sud
52 ani

Shenif Feizula
România
45 ani

Viktor Getmanov
URSS
86 ani
|
|
|
|