Adrian Gheorghiu a bifat doar ultimele zece minute din meciul cu Dinamo, din ultima etapă a turului de campionat. O ruptură a ligamentelor l-a ţinut mai bine de o jumătate de an departe de gazon. Cu toate acestea, mijlocaşul vasluian nu a disperat, reuşind să se recupereze mai repede decât se aştepta. Acum, el promite o revenire în forţă pentru a ajuta Vasluiul să obţină primul trofeu din istoria clubului.
- Ai lipsit cam mult de pe teren. Te aşteptai să intri din nou pe teren în acest tur de campionat?
- Sincer, nu mai speram. Eram apt de joc de aproape două săptămâni, însă antrenorul nu a dorit să conteze pe mine dintr-odată. A fost lungă aşteptarea, însă revenirea pe teren nu mi-a creat emoţii. Mi-am dorit mult să joc şi iată că a venit momentul.
- Care sunt aşteptările tale pentru anul 2010?
- În primul rând, să fiu sănătos şi să revin în primul unsprezece cât mai repede posibil.
- Nu e greu, ţinând cont de concurenţă? Te vei bate pe post cu Gerlem…
- Nu mi-e frică de concurenţă. Îmi place acest lucru, mă motivează şi mai mult. Cine e mai bun, ăla va evolua. Eu nu am renunţat la antrenamente nici în vacanţă. Chiar acum sunt la sala de forţă, unde mă pregătesc, fiindcă vreau să fiu în formă odată cu reluarea pregătirilor.
- Poate obţine Vasluiul un prim trofeu în 2010?
- Da. Cel mai uşor e prin cupă. E cel mai la îndemână trofeu. Avem forţa să-l câştigăm şi să prindem un loc de
Europa League. Sper să am şi eu o contribuţie în obţinerea acestui trofeu.
- Unde vei petrece sărbătorile?
- Mi-am propus să rămân acasă, cu familia. Nu ne-am văzut de ceva vreme şi vreau să petrec cât mai mult timp alături de cei dragi.
- Ce le transmiţi suporterilor?
- Multă sănătate, sărbători fericite şi să rămână alături de echipă, fiindcă le vom oferi multe satisfacţii în 2010. La mulţi ani!.