Fotbalistul spaniol Sergio Sanchez, fundaşul echipei FC Sevilla, este nevoit să renunţe la orice orice fel de activitate fizică pe o perioadă nedeterminată, după ce medicii i-au depistat o afecţiune cardiacă, a anunţat gruparea andaluză, citată de agenţia Reuters.
În vârstă de 23 ani, Sergio Sanchez a fost achiziţionat de FC Sevilla în vara anului 2009, de la formaţia Espanyol Barcelona. După aflarea diagnosticului, el a plecat în Catalonia pentru a fi alături de familia sa, urmând să fie supus unor noi examene medicale, în perioada următoare.
În anul 2007, un alt jucător al echipei FC Sevilla, internaţionalul spaniol Antonio Puerta, a încetat din viaţă după un atac cardiac suferit în cursul unui meci din campionatul spaniol.
Anul trecut, în luna august, Dani Jarque, fundaşul şi căpitanul formaţiei Espanyol Barcelona, a decedat tot în urma unui stop cardiac, suferit în timp ce se afla în cantonament în Italia.