|






























|
Sumudica a fost instalat antrenor principal la Gloria Bistrita
Conducerea clubului Gloria Bistriţa l-a instalat, marţi, pe Marius Şumudică în funcţia de antrenor principal, Remus Vlad urmând să ocupe funcţia de director tehnic.
Staful tehnic a fost completat cu antrenorul secund-jucător Cristian Coroian şi antrenorul cu portarii Aurel Nalaţi, în timp ce preparatorul fizic nu a fost încă desemnat.
Pădureanu: Şumudică este alegerea potrivită
"Regret situaţia creată în jurul lui Florin Halagian. Alegerea pe care am făcut-o o consider potrivită pentru că Marius Şumudică a fost un jucător bun, e un antrenor foarte bine pregătit, ambiţios şi un baiat inteligent, care ştie să aibă relaţii bune cu jucătorii. Remus Vlad are o foarte mare experienţă, plus că lucrează alaturi de noi de mulţi ani", a spus Pădureanu pentru site-ul oficial al clubului.
Şumudică: Mi-am dorit mereu să antrenez la Gloria
"Mi-am dorit mereu să antrenez la Gloria. Am o legătură foarte bună cu preşedintele Jean Pădureanu. Îmi doresc ca, împreună cu domnul Remus Vlad, care are mult mai multă experienţă decât mine, să reuşim să ne atingem obiectivul, salvarea de la retrogradare", a afirmat Şumudică.
Vlad: Oraşul trebuie să conştientizeze că suntem într-o situaţie delicată
"Sunt de vreo 20 de ani la Bistriţa, mai exact din 1989, şi am trecut prin foarte multe. Am avut şi ceva performanţe în acest timp. Am mai fost în situaţii grele, poate nu chiar ca acum, dar am mai fost, şi am reuşit ce ne-am propus. O conjugare a eforturilor de toate felurile - conducere administrativă, tehnică, jucători - va fi benefică. Oraşul trebuie să conştientizeze că suntem într-o situaţie delicată şi vrem să credem că toată suflarea amintită şi nu numai pulsează ca şi noi pentru a rezolva problema numărul unu, evitarea retrogradării", a menţionat Vlad.
Clubul Gloria Bistriţa a anunţat că în programul de pregătire al echipei au apărut câteva modificări. Astfel, cantonamentul care trebuia să aibă loc la Hotel Castel Dracula din Pasul Tihuţa a fost anulat. După vizita medicală de marţi şi miercuri, jucătorii Gloriei se vor pregăti la Stadionul Municipal până în 14 ianuarie, când este programată plecarea la Bucureşti.
Primul stagiu de pregătire al pauzei competiţionale va avea loc în Antalya (Turcia), în perioada 15-28 ianuarie. Echipa va fi cazată la Adora Golf Resort Hotel din Belek şi va susţine în această perioadă câteva meciuri de verificare.
Gloria Bistriţa şi-a reluat deja pregătirile în vederea returului. La reunire a fost prezent şi fundaşul Andrei Mureşan, care a fost împrumutat la Kuban Krasnodar până în luna decembrie a anului trecut. A lipsit în schimb mijlocaşul Lucian Sânmărtean, care a semnat cu FC Vaslui.
Stafful tehnic al echipei Gloria Bistriţa II, care activează în Liga a III-a, va fi format din Gheorghe Hurloi, Sandu Negrean, Dorel Zegrean şi Gabriel Cârstea.
Taguri:
Gloria Bistrita
Marius Sumudica
Remus Vlad
Cristian Coroian
Aurel Nalati
Florin Halagian
Jean Padureanu
» Gloria Bistrita - istoric rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Gloria Bistrița
Fostul preşedinte al clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, a fost înmormântat, duminică, la ceremonie participând aproximativ 2.000 de persoane. Pădureanu a fost condus pe ultimul de...
Fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, după decesul lui Jean Pădureanu, că "pușcăria l-a omorât" pe fostul conducător al clubului Gloria Bistrița, luându-i...
Fostul președinte ale clubului de fotbal Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, decedat joi noaptea, la vârsta de 80 de ani, va fi înmormântat în data de 1 ianuarie la Bistrița, a anunțat...
Jean Pădureanu, fostul preşedinte al celor de la Gloria Bistriţa, a decedat joi noapte la vârsta de 80 de ani. Cel supranumit "Lordul" a pierdut lupta cu cancerul şi a încetat din...
Fostul președinte al clubului Sportiv Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, s-a stins din viață, în noaptea de joi spre vineri, în Spitalul Județean de Urgență Bistrița, a declarat...
Fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare în dosarul Transferurilor, ar putea fi eliberat condiţionat, după decizia de joi a...
Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că municipalitatea intenționează să cumpere stadionul "Jean Pădureanu", fiind dispusă să...
Formația Concordia Chiajna a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), echipa Gloria Bistrița, într-un meci reprogramat, vineri, în ultima etapă a Ligii 1, după ce joi seară a...
Fotbalistul ivorian Wilfried Kanon, care joacă pentru "lanterna roșie" Gloria Bistrița, este urmărit de echipe din Franța și Italia în vederea unui transfer, relatează presa din...
Gloria Bistrița a terminat la egalitate pe teren propriu, scor 0-0, cu formația CS Turnu-Severin, într-un meci din etapa a 32-a, în care oaspeții a ratat un penalty și au avut un jucător...
Antrenorul echipei Gloria Bistrița, Nicolae Manea, a declarat, după înfrângerea din meciul cu Viitorul Constanța, scor 0-2, și retrogradarea în divizia secundă, că speră ca formația sa...
|
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Gâdea
România
26 ani

Allan Nielsen
Danemarca
55 ani

Andreas Beck
Germania
39 ani

Andrés Escobar
Columbia
59 ani

Anssi Jaakkola
Finlanda
39 ani

Arkadiusz Głowacki
Polonia
47 ani

Brent Sancho
Trinidad Tobago
49 ani

Bruno Conti
Italia
71 ani

Cata Díaz
Argentina
47 ani

Ceyhun Demircan
Turcia
36 ani

Choi Tae-Uk
Coreea de Sud
45 ani

Edgar Davids
Olanda
53 ani

Fănel Ghioca
România
47 ani

Giancarlo De Sisti
Italia
83 ani

Győző Burcsa
Ungaria
72 ani

Henrik Dettmann
Germania
36 ani

Henry Giménez
Uruguay
40 ani

Holger Badstuber
Germania
37 ani

Ionel Iriza
România
57 ani

Ján Kocian
Cehoslovacia
68 ani
Jean-Bryan Boukaka
Franţa
34 ani

Luca Bucci
Italia
57 ani
Lucian Sânmărtean
România
46 ani

Manuel Pasqual
Italia
44 ani

Marko Marin
Germania
37 ani

Mihai Drăguș
România
53 ani
Milanko Rašković
Serbia
45 ani
Răzvan Ochiroșii
România
37 ani

Ruben Neves
Portugalia
29 ani

Sebastiano Nela
Italia
65 ani

V a m p e t a
Brazilia
52 ani
|
|
|
|