Foştii internaţional brazilieni Ronaldo şi Roberto Carlos se vor întoarce pe stadionul "Santiago Bernabeu" din capitala Spaniei, în vara acestui an, cu ocazia meciului pe care actuala lor echipă, Corinthians, îl va disputa în compania formaţiei Real Madrid, anunţă presa braziliană.
Cele două formaţii urmează să se întâlnească în a doua jumătate a lunii august, în cadrul "Trofeului Santiago Bernabeu", acordul în acest sens fiind practic încheiat luni, cu ocazia prezentării oficiale a lui Roberto Carlos la Corinthians, precizează site-ul "Globoesporte".
Ronaldo şi Roberto Carlos au făcut parte din echipa "galactică" a lui Real Madrid, alături de alţi fotbalişti celebrii, între care francezul Zidane şi portughezul Figo. Cei doi braziliani vor juca din nou împreună, la Corinthians Sao Paulo, echipă care are ambiţii mari în acest an, în care sărbătoreşte centenarul, unul dintre obiective fiind câştigarea Cupei Libertadores, echivalentul sud-american al Ligii Campionilor.