Mijlocaşul Mathieu Flamini a fost inclus luni, "din precauţie", în lotul reprezentativei de fotbal a Franţei, prima adversară a Românei la EURO 2008, a anunţat staff-ul tehnic al naţionalei "cocoşului galic".
Această sosire, care ridică la 24 numărul jucătorilor din lotul Franţei, aruncă o umbră asupra situaţiei lui Patrick Vieira, jucător ce evoluează pe acelaşi post cu Flamini, notează AFP. Vieira a acuzat unele probleme la coapsa stângă, în cursul antrenamentului efectuat vineri, la Toulouse, şi nu a evoluat în partida de pregătire cu Paraguayul (0-0), disputată sâmbătă.
Mathieu Flamini, care s-a transferat în această vară de la Arsenal Londra la AC Milan, a făcut parte din lotul lărgit de 30 de jucători al naţionalei franceze, în cursul stagiului de la Tignes, nefiind însă reţinut de selecţionerul Raymond Domenech pentru turneul final din Austria şi Elveţia.
Federaţia franceză de fotbal (FFF) anunţase sâmbătă după-amiază că Vieira este incert pentru partida cu România, programată pe 9 iunie la Zurich (19,00), posibila sa absenţă de la EURO 2008 fiind considerată o lovitură dură pentru "Les Bleus".
În vârstă de 31 de ani, Patrick Vieira, coechipierul lui Chivu la Inter Milano, este chiar căpitanul selecţionatei Franţei, pentru care a evoluat de 105 ori până în prezent.