|
Latovlevici a fost inregimentat sub comanda lui Sumudica
Gloria Bistriţa a reuşit să obţină împrumutul fundaşului bănăţean în vârstă de 23 de ani, Iasmin Latovlevici, de la FC Timisoara pănă la sfârşitul acestei ediţii de campionat. Acesta a debutat în prima ligă a României pe 20 mai 2006 în partida FC Timişoara - Oţelul Galaţi, meci încheiat cu victoria fotbaliştilor gălăţeni. Iasmin Latovlevici a mai jucat sub culorile cluburilor CFR Timişoara, Poli Timişoara II şi FC Timişoara. Bănăţeanul a adunat 33 de partide în prima divizie, iar în sezonul de faţă a jucat doar o singură partidă în campionatul Ligii I, una în Cupa României şi două în Liga Campionilor.
Fundaşul timişorean, Iasmin Latovlevici, a declarat pe site-ul Gloriei Bistriţa: "Vin să muncesc din greu şi să ajut echipa să rămână în Liga I. Chiar dacă sunt împrumutat la Gloria până la vară, nu vin în vacanţă. Îmi propun să joc cât mai bine, iar echipa să se salveze. Din punctul meu de vedere, locul pe care îl ocupă acum Gloria este unul mincinos, trebuia să fie mai sus. Sper să reuşim acest lucru în retur".
Gloria se va pregăti 4 zile şi în Ungaria
Pe lângă stagiul de pregătire centralizată din Turcia, Gloria Bistriţa va mai efectua un cantonament de 4 zile în nordul Ungariei, la Mezokovesd, localitate situată la 50 de km de Miskolc. Aici, echipa ardeleană va disputa câteva partide de verificare, prima urmând să se desfăşoare pe 4 februarie cu ocupanta locului VI din liga a doua maghiară, Mezokovesd SE. Stagiul de pregătire se va finaliza cu o partidă amicală care se va disputa pe data de 6 februarie la Miskolc, în care Gloria va întâlni ocupanta locului 15 al primei divizii din Ungaria, Diosgyor FC Kft, perioadă în care clubul maghiar sărbătoreşte 100 de ani de la înfiinţare.
Taguri:
Gloria Bistrita
Iasmin Latovlevici
FC Timisoara
imprumut
» Gloria Bistrita - istoric rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Gloria Bistrița
Fostul preşedinte al clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, a fost înmormântat, duminică, la ceremonie participând aproximativ 2.000 de persoane. Pădureanu a fost condus pe ultimul de...
Fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, după decesul lui Jean Pădureanu, că "pușcăria l-a omorât" pe fostul conducător al clubului Gloria Bistrița, luându-i...
Fostul președinte ale clubului de fotbal Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, decedat joi noaptea, la vârsta de 80 de ani, va fi înmormântat în data de 1 ianuarie la Bistrița, a anunțat...
Jean Pădureanu, fostul preşedinte al celor de la Gloria Bistriţa, a decedat joi noapte la vârsta de 80 de ani. Cel supranumit "Lordul" a pierdut lupta cu cancerul şi a încetat din...
Fostul președinte al clubului Sportiv Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, s-a stins din viață, în noaptea de joi spre vineri, în Spitalul Județean de Urgență Bistrița, a declarat...
Fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare în dosarul Transferurilor, ar putea fi eliberat condiţionat, după decizia de joi a...
Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că municipalitatea intenționează să cumpere stadionul "Jean Pădureanu", fiind dispusă să...
Formația Concordia Chiajna a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), echipa Gloria Bistrița, într-un meci reprogramat, vineri, în ultima etapă a Ligii 1, după ce joi seară a...
Fotbalistul ivorian Wilfried Kanon, care joacă pentru "lanterna roșie" Gloria Bistrița, este urmărit de echipe din Franța și Italia în vederea unui transfer, relatează presa din...
Gloria Bistrița a terminat la egalitate pe teren propriu, scor 0-0, cu formația CS Turnu-Severin, într-un meci din etapa a 32-a, în care oaspeții a ratat un penalty și au avut un jucător...
Antrenorul echipei Gloria Bistrița, Nicolae Manea, a declarat, după înfrângerea din meciul cu Viitorul Constanța, scor 0-2, și retrogradarea în divizia secundă, că speră ca formația sa...
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Voiculeț
România
38 ani
Alejandro Domínguez
Argentina
42 ani
Andrei Nițu
România
36 ani
Andrei Urai
România
48 ani
Carlo Ancelotti
Italia
64 ani
Cosmin Olăroiu
România
54 ani
David Platt
Anglia
57 ani
Denis Ciobotariu
România
25 ani
Dragan Gošić
Serbia
42 ani
Ewerthon
Brazilia
42 ani
Ferdinando Coppola
Italia
45 ani
George Sofroni
România
32 ani
Henryk Kasperczak
Polonia
77 ani
Jagoš Vuković
Serbia
35 ani
Jan Pahor
Slovenia
37 ani
José Serrizuela
Argentina
61 ani
Martin Tudor
România
47 ani
Matuzalém
Brazilia
43 ani
Pavel Badea
România
56 ani
Ronny Johnsen
Norvegia
54 ani
Salah Assad
Algeria
65 ani
Stuart McCall
Scoția
59 ani
|
|
|