Sindicatele sud-africane ameninţă cu perturbarea Cupei Mondiale de fotbal din 2010, dacă Federaţia internaţională de fotbal nu va lua măsuri în legătură cu afirmaţiile apărute în presa britanică, potrivit cărora mascota turneului sud-african este fabricată în China, în condiţii grele pentru muncitori. Global Brand Group (GBG), firma care manageriază comerţul cu produsele FIFA, a precizat într-un comunicat că presa britanică a scris despre condiţiile deosebit de grele din fabricile chineze care fac figurinele Zakumi, leopardul verde, mascotă a CM2010.
"GBG a făcut paşii cuveniţi pentru a contacta Intertek, cea mai mare organizaţie mondială independentă de testare, inspecţie şi certificare, care să cerceteze imediat condiţiile de ordin etic şi social în care sunt produse păpuşile Zakumi", se arată în comunicat.
Tabloidul britanic News of the World a scris în luna ianuarie că fabrica din China îşi plăteşte muncitorii cu lefuri umilitoare, iar condiţiile de muncă sunt mizerabile. Confederaţia sindicală COSATU, o organizaţie puternică, aflată sub controlul partidului de guvernământ în Africa de Sud, Congresul naţional african, a cerut o investigaţie, ameninţând cu boicotarea şi perturbarea competiţiei dintre 11 iunie şi 11 iulie.