Fundaşul şi căpitanul reprezentativei de fotbal a Italiei, Fabio Cannavaro, accidentat la ligamentele gleznei piciorului stâng, în cursul unui antrenament, a fost operat cu succes miercuri dimineaţă, a anunţat responsabilul serviciului medical al EURO 2008, Christian Gaber.
Jucătorul echipei Real Madrid, în vârstă de 34 de ani, a fost lovit la picior de coechipierul său, Giorgio Chiellini, în cursul şedinţei de pregătire efectuată luni de naţionala Italiei, adversara României în Grup C a Campionatului European.
Cannavaro a fost operat într-un spital din Viena, la intervenţia chirurgicală participând, alături de Christian Gabler, specialistul italian Andrea Feretti. Fundaşul, care şi-a exprimat dorinţa de a rămâne alături de Squadra Azzura la turneul final, va reveni miercuri după-amiază în cantonamentul Italiei de la Baden (Austria).
În urma forfaitului lui Cannavaro, portarul Gianluigi Buffon va prelua banderola de căpitan al campioanei mondiale.
La EURO 2008, România va întâlni Italia pe 13 iunie, la Zurich (19:00), acesta fiind al doilea joc al tricolorilor la turneul final, după cel cu Franţa, programat pe 9 iunie, în acelaşi oraş (19:00). Elevii lui Victor Piţurcă vor disputa ultima partidă din grupă în compania selecţionatei Olandei, pe 17 iunie la Berna (21:45).