|






























|
Joseph Blatter, pe deplin increzator in masurile de securitate din Africa de Sud
Într-o conferinţă de presă susţinută vineri la sediul FIFA din Zurich, preşedintele FIFA, Joseph Blatter, s-a declarat pe deplin încrezător în măsurile luate de Africa de Sud pentru garantarea securităţii echipelor şi suporterilor la Cupa Mondială 2010.
"Evident că avem încredere, altfel nu am fi luat decizia de a încredinţa Cupa Mondială Africii de Sud", a spus Blatter în conferinţa de presă care a închis un seminar al responsabililor cu securitatea din 29 de ţări din cele 32 calificate.
"Africa de Sud a demonstrat anul trecut, la Cupa Confederaţiilor, că măsurile de securitate funcţionează. Dacă a mers la repetiţie, de ce nu ar funcţiona şi la reprezentare", a adăugat patronul fotbalului mondial.
Bhekokwakhe Cele, şeful poliţiei sud-africane, s-a aflat alături de Blatter pentru a detalia dispozitivul de securitate. Ca şi la precedentele Cupe mondiale, poliţia locală va primi sprijin din partea ofiţerilor de securitate veniţi din ţările calificate şi care vor viza în principal suporterii.
"Africa de Sud numără 188.000 de persoane în forţele sale de securitate", a adăugat şeful poliţiei: "44.000 vor fi desemnate pentru supravegherea locurilor de disputare ale meciurilor, în timp ce restul va fi însărcinat cu securitatea în întreaga ţară. Suporterii nu vor rămâne cantonaţi în locurile în care au loc meciurilor, ci vor profita şi pentru a vizita Africa de Sud".
Taguri:
Zurich
FIFA
Joseph Blatter
masuri de securitate
Africa de Sud
Cupa Mondiala 2010
» Preliminarii CM 2018 - program si rezultate
» Cupa Mondiala - rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Cupa Mondiala
România ar putea evolua în Grupa D la turneul final al Cupei Mondiale din 2026, într-un scenariu care o plasează alături de Statele Unite ale Americii, Paraguay și...
Tragerea la sorți pentru grupele Cupei Mondiale din 2026 are loc vineri, într-un cadru spectaculos organizat de FIFA. Este prima ediție a competiției în noul format extins la...
Federația Internațională de Fotbal se pregătește să prezinte, în data de 6 decembrie, structura completă a meciurilor pentru Cupa Mondială 2026, eveniment găzduit de Statele...
Am aniversat recent 35 de ani de la prăbuşirea dictaturii comuniste ȋn România, prilej de a reflecta şi asupra influenţei pe care regimul politic l-a avut asupra sportului ȋn general şi a...
Echipa nţională a României a fost repartizată în Grupa H, alături de Austria, Bosnia-Herţegovina, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2026, potrivit...
Am aniversat recent 30 de ani de la prăbuşirea dictaturii comuniste ȋn România, prilej de a reflecta şi asupra influenţei pe care regimul politic l-a avut asupra sportului ȋn general şi a...
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, nu renunţă la ideea de a mări numărul de echipe participante la Cupa Mondială de la 32 la 48 încă de la ediţia din Qatar, din 2022, deşi o...
Ediţia a 21-a a Cupei Mondiale de fotbal, găzduită de Rusia între 14 iunie şi 15 iulie, s-a încheiat cu victoria finală a echipei Franţei, o selecţionată pragmatică...
Fundaşul Vincent Kompany a dezvăluit un episod inedit de la Cupa Mondială din Rusia, care a ajutat Belgia să câştige meciul cu Brazilia (2-1) din sferturile de finală,...
Qatar nu va adopta nicio decizie cu privire la organizarea Cupei Mondiale din 2022, pe care o va găzdui, cu 48 de echipe (în loc de 32), până nu va vedea studiul de...
Qatarul, ţara gazdă a viitoarei Cupei Mondiale de fotbal, în 2022, ar fi coordonat o campanie secretă de propagandă bazată pe "operaţiuni negre", pentru a submina...
|
|
|
|
S-au nascut azi
AC MILAN
Italia
126 ani
Andrei Antohi
România
37 ani

Chris Chantler
Anglia
35 ani
Dejan Pešić
Serbia
49 ani

Francesco Graziani
Italia
73 ani

Horia Cârlan
România
62 ani
Ion Timofte
România
58 ani

Jeffrey van Nuland
Olanda
35 ani

José Shaffer
Argentina
40 ani

Joshua Rose
Australia
44 ani

Leonard Barbu
România
36 ani

Mame Biram Diouf
Senegal
38 ani

Mark Connolly
Irlanda
34 ani

Mark Wotte
Olanda
65 ani

Mats Hummels
Germania
37 ani

Maurice Setters
Anglia
89 ani
Mihai Căpăţână
România
30 ani
Mugurel Buga
România
48 ani
Nicolae Tătaru
România
94 ani

Paolo Zanetti
Italia
43 ani

Patrick McCourt
Irlanda de Nord
42 ani

Robert Craioveanu
România
50 ani

Roland Sandberg
Suedia
79 ani

SÃO PAULO FC
Brazilia
90 ani

Scott Booth
Scoția
54 ani

Sergei Pesyakov
Rusia
37 ani

Stanislav Manolev
Bulgaria
40 ani

Stanislav Šesták
Slovacia
43 ani

Štefan Čambal
Cehoslovacia
117 ani

Sylvain Distin
Franța
48 ani
Valentin Bădoi
România
50 ani

Wilfred Ndidi
Nigeria
29 ani

Željko Kalac
Australia
53 ani
|
|
|
|