Excluderea echipei portugheze FC Porto din Liga Campionilor este "o catastrofă sportivă, dar mai ales financiară", iar clubul va trebui să se despartă de cei mai prestigioşi jucători, apreciază presa portugheză de joi.
Pentru Jornal de Negocios, principalul cotidian economic portughez, excluderea este catastrofa sportivă şi financiară amintită, iar gruparea eliminată de Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) "va trebui să-şi revadă în jos previziunile de venituri pentru 2008-2009 cu 13 milioane de euro".
Sancţionată pentru tentativa de corupere a arbitrilor în cadrul scandalului "Fluierul aurit", campioana Portugaliei a pierdut deja 21 la sută din valoarea sa la Bursa de la Lisabona, de la începutul anului. Anul trecut, reaminteşte Jornal de Negocios, participarea FC Porto la cea mai importantă competiţie intercluburi i-a adus "12,6 milioane de euro, adică 16 la sută din veniturile totale (81,4 milioane euro), iar în 2004 clubul a încasat 21,1 milioane de euro graţie victoriei sale finale".
Potrivit ziarului sportiv A Bola, "dincolo de prejudiciul direct, pierderile colaterale sunt incalculabile, iar pierderile globale ar putea să crească la 30 milioane euro", pentru un buget anual de 60 milioane de euro.