Atacantul brazilian din lotul Vasluiului, Wesley Lopez, a izbutit, sâmbătă, în meciul cu Unirea Alba Iulia, scor 3-0, cele mai bune 45 de minute ale sale de când se află în România.
A marcat toate cele trei goluri, de fiecare dată cu capul. "Este primul hattrick din cariera mea, într-un joc oficial, mai ales că toate reuşitele au fost numai cu capul. Mai mi-aduc aminte de o triplă pe când evoluam pentru Penafiel, în liga a doua braziliană, dar nu se compară cu ce am realizat acum".
Chiar dacă acum se află la doar un gol de primul loc în clasamentul golgheterilor, Wesley nu vrea să devină cel mai bun marcator din Liga I. "Nu mă interesează golurile pentru că nu sunt un marcator pursânge. Îmi place mai mult să-mi pun coechipierii în situaţii bune de a înscrie. Asta nu înseamnă că mă voi da la o parte dacă voi avea ocazia să marchez în fiecare etapă".
Locul doi ocupat de FC Vaslui în campionat, la doar două puncte distanţă de lideul CFR Cluj, îl face pe brazilian să se gândească deja la performanţe. "Suntem în semifinalele Cupei României şi ar fi păcat să nu luăm acest trofeu. Mai ales că finala se va juca la Iaşi", a spus atacantul.
Lopez atenţionează că trupa din Moldova va deveni cea mai bună din România: "Nu renunţăm nici la titlu. Avem valoare pentru a câştiga campionatul. Prosteşte am pierdut câteva puncte. Eram pe primul loc acum, dar sperăm să câştigăm tot până la final şi atunci nimic nu ne mai poate sta în cale. Vasluiul va deveni o echipă mare în România".
Referitor la cupele europene, atacantul a replicat: "Sunt convins că vom reuşi mult mai mult. Ne gândim la grupele din Liga Campionilor, mai ales că Urziceniul şi Clujul ne-au arătat că se poate".