Avancronica meciului de deschidere al Campionatului European de fotbal, dintre Elveţia şi Cehia, programat sâmbătă, la ora 19:00, la Basel, în grupa A a competiţiei.
Portarul echipei naţionale a Cehiei, Petr Cech, susţine că pericolul în partida cu Elveţia ar putea veni de pe benzile laterale, pentru că jucătorii adverşi centrează foarte bine. "Elveţia este o echipă foarte periculoasă, este un grup experimentat. Îşi creează multe ocazii pe partea stângă prin Barnetta şi Streller şi contează pe Frei ca să înscrie. Jucătorii elveţieni sunt periculoşi pe flancuri şi dau pase şi centrări foarte bune. Îi cunoaştem foarte bine, vom vedea în meci cât de bine suntem pregătiţi", a spus Cech.
La rândul său, căpitanul reprezentativei Elveţiei, Alexander Frei, susţine că doreşte, împreună cu colegii săi, să scrie o pagină de istorie a fotbalului din Ţara Cantoanelor. "Cred în calitatea şi valoarea echipei noastre, ştiu că este înfometată de succese. Vrem să scriem istorie şi acum avem şansa să o facem", a menţionat Frei.
Echipe probabile:
Elveţia: 21.Jakupovic - 23.Degen, 4.Senderos, 2.Djourou, 3.Magnin - 19.Behrami, 7.Cabanas, 8.Inler, 16.Barnetta - 11.Streller, 9.Frei; Antrenor: Jakob Kuhn
Cehia: 12.Cech - 2.Grygera, 21.Ujfalusi, 13.Kadlec, 6.Jankulovski - 3.Polak, 14.Jarolim, 4.Galasek, 20.Plasil - 7.Sionko, 9.Koller; Antrenor: Karel Bruckner
Elveţia - Cehia, sâmbătă, ora 19:00, stadionul St. Jacob Park (Basel)
Arbitri: Roberto Rosetti - Alessandro Griselli, Paolo Calcagno.
Rezervă: Stephane Lannoy (Franţa)
Palmares (include şi partidele disputate între Elveţia şi Cehoslovacia)
General: 30 de meciuri, 8 victorii, 6 egaluri, 16 înfrângeri
Acasă: 15 6 3 6
Deplasare: 12 1 2 9
Neutru: 3 1 1 1
Meciuri oficiale: 5 1 1 3
Cele două echipe nu s-au întâlnit la o ediţie a turneului final al Campionatului European.
Primul meci: Elveţia - Cehoslovacia 1-1, la 28 mai 1924, la Jocurile Olimpice de la Paris.
Cea mai categorică victorie în faţa Cehiei: 5-1, într-o partidă disputată la 17 aprilie 1932.
Cea mai categorică înfrângere în faţa Cehiei: 1-6, la Geneva, la 10 mai 1956
Cele mai multe goluri marcate într-un meci direct: Cehoslovacia - Elveţia 7-3, într-un meci jucat la Praga, la date de 13 iunie 1931
Ultimul meci: Cehia - Elveţia 3-0, la Drnovice, la data de 18 august 1999.