Căpitanul echipei spaniole de fotbal Real Madrid, Raul Gonzalez, a afirmat că intenţionează să-şi continue cariera de fotbalist şi că la cei 32 de ani ai săi nu are de gând să se retragă.
Afirmaţia a fost făcută de golgheterul absolut al Ligii Campionilor la o prezentare la Madrid a noului sistem de antrenament personal, lansat de firma care îl sponsorizează, Adidas.
"În acest moment nu vreau să mă retrag. Sper să-mi închei anul de contrat, după care voi vedea ce se va întâmpla la sfârşitul sezonului. Oricum, vreau să continui să joc fotbal", a afirmat el, răspunzând unei întrebări legate de viitorul său
.