Canalul de televiziune panarab Al Jazeera va difuza în exclusivitate EURO 2008 la fotbal (7-29 iunie, în Austria şi Elveţia) în lumea arabă, apreciind că va fi privită de 200 milioane de telespectatori, după cum a declarat şeful biroului vienez al postului, Nader Gerges.
Canalul are mobilizate 100 de persoane pentru acest eveniment, urmând să retransmită toate cele 31 meciuri ale competiţiei, însoţite de reportaje despre Austria, toate pe cele 4 canale sportive, 3 de limba arabă şi unul în engleză.
Printre comentatorii reţelei Al Jazeera se află şi fostul selecţioner croat Miroslav Blazevic, cel care a condus echipa ţării sale pe locul 3 la Cupa Mondială din 1998.