Benfica Lisabona, liderul campionatului de fotbal al Portugaliei, a anunţat că va plăti suma de 8,4 milioane euro pentru achiziţionarea mijlocaşului ofensiv argentinian Nicolas Gaitan, de la formaţia Boca Juniors, informează agenţia EFE.
"Vulturii" au precizat că au ajuns la un acord cu gruparea din Buenos Aires în privinţa transferului lui Gaitan, care va semna un contract pe cinci sezoane cu Benfica imediat după efectuarea vizitei medicale.
În vârstă de 22 ani, Nicolas Gaitan, selecţionat de trei ori în reprezentativa Argentinei, va juca la Benfica alături de compatrioţii săi Javier Saviola, Pablo Aimar şi Angel di Maria.