|






























|
Ahmetov: Eram sigur ca vom castiga acest titlu
Rinat Ahmetov, preşedintele clubului Şahtior Doneţk, declara după meciul câştigat cu Dinamo Kiev (1-0) că era sigur că echipa pregătită de Mircea Lucescu va câştiga titlul, chiar dacă în iarnă era la 2 puncte în urma rivalei din Kiev.
În urma victoriei de miercuri, Şahtior Doneţk are un avans de 6 puncte faţă de rivala Dinamo Kiev, înaintea ultimei etape din Ucraina.
"Acum pot spune că eram sigur că vom câştiga titlul. Pentru că am avut câteva transferuri bune în iarnă, Douglas Costa a întărit mult jocul nostru. În plus, fanii îl adoră, iar el a ajutat o echipă puternică să devină şi mai puternică", a declarat preşedintele lui Şahtior.
După ce şi-a felicitat jucătorii în vestiar, Ahmetov a mulţumit fanilor şi se arătat încrezător că Şahtior se va pregăti la fel de bine şi pentru sezonul viitor. "Mi-a plăcut toată echipa. Vrem să începem campania viitoare la fel de bine. Ţinta noastră este să ne calificăm în optimile Ligii Campionilor. Şi, bineînţeles, vreau să văd un joc spectaculos la toate apariţiile noastre".
Ahmetov a vorbit şi de viitoare achiziţii, admiţând că există câteva posturi deficitare în echipă, dar a evitat să dea nume. "Dacă s-ar lua mereu în considerare opinia mea, am fi un club în coada clasamentului, de aceea suntem acum campioni".
În Rusia s-a lansat ideea unui campionat comun cu cel al Ucrainei, dar Ahmetov nu crede că se va putea realiza. "Liga ucraineană va trebui să-şi dea acceptul, iar nu toate cluburile din Rusia agreează planul. Mai trebuie văzută şi partea legală a acestei înţelegeri şi dacă UEFA acceptă. Un campionat unit ar dubla competiţia, campioana şi vicecampioana se vor califica în Liga Campionilor. Noi am vrut mereu să câştigăm Cupa UEFA, am reuşit, dar Liga Campionilor este ceva diferit. Pentru ambele ţări o asemenea ţintă este nerealistă".
Taguri:
Rinat Ahmetov
Sahtior Donetk
titlu
Dinamo Kiev
Mircea Lucescu
Comenteaza
Ultimele stiri - Ucraina: Vyscha Liga
Reputatul antrenor român Mircea Lucescu, în prezent selecţionerul naţionalei de fotbal a Turciei, ar putea reveni la clubul ucrainean Şahtior Doneţk, de care s-a despărţit...
Angelina Petrova, microbistă întăită, a decis să-ţi ajute echipa favorită de fotbal printr-o soluţie... provocatoare. Cum a procedat modelul Playboy?
Ce nu face o...
Echipa Şahtior Doneţk a câştigat titlul de campioană în Ucraina, al zecelea în ultimii 15 ani, după ce a învins, sâmbătă, pe teren propriu,...
După Frank Lampard și Steven Gerrard, un alt mijlocaș de acest gen își agață ghetele în cui! Fotbalistul Anatoliy Tymoshchuk, deţinător al recordului de selecţii în naţionala Ucrainei...
Fundașul dreapta croat Darijo Srna a ajuns la 500 de meciuri oficiale în tricoul echipei de fotbal Șahtior Donețk, cu ocazia partidei de joi din turul play-off-ului Europa League, 2-1 în...
Fostul atacant Andriy Shevchenko, câștigătorul Balonului de Aur în 2004, a preluat conducerea selecționatei de fotbal a Ucrainei, scrie L'Equipe. El a semnat cu Federația ucraineană de...
Albania, una dintre adversarele României la Campionatul European din Franţa, a fost învinsă, vineri seară, cu scorul de 3-1, de Ucraina, într-o partidă amicală disputată la Bergamo....
Așa cum era de așteptat, Paulo Fonseca a fost numit în funcția de antrenor al echipei ucrainiene Șahtior Donețk. Portughezul, în vârstă de 43 de ani, câștigător al Cupei Portugaliei în...
Șahtior Donețk, condusă pentru ultima oară de pe banca tehnică de antrenorul român Mircea Lucescu, a cucerit Cupa Ucrainei la fotbal, învingând cu scorul de 2-0 formația Zoria Lugansk, în...
Pe 16 Mai 2004, Mircea Lucescu surprindea pe toată lumea semnând un contract cu echipa Şahtior Doneţk, iar de atunci a făcut istorie pe banca ucrainenilor: a câştigat 21 de trofee pentru...
Formaţia Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu, a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Karpaty Lvov, în etapa a 25-a, penultima a campionatului Ucrainei. Golurile...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Andrei Nilă
România
41 ani

Dmitriy Kharin
Rusia
58 ani
Dorin Cristache
România
46 ani
Emmanuel Godfroid
Belgia
54 ani

Helmut Rahn
Germania
97 ani

Ilie Oană
România
108 ani

Joleon Lescott
Anglia
44 ani
Lucian Răduță
România
38 ani
Marius Axinciuc
România
54 ani

Marius Popescu
România
59 ani

Marius Predatu
România
59 ani

Milan Rapajić
Croația
53 ani

Moussa Sissoko
Franța
37 ani
Nino Pekarić
Serbia
44 ani

Robert Sadowski
România
112 ani

Roque Santa Cruz
Paraguay
45 ani

Sérgio Leite
Portugalia
47 ani

SK TIRANA
Albania
106 ani

Slaviša Jokanović
Serbia
58 ani

Stefan Klos
Germania
55 ani

Tolgay Arslan
Germania
36 ani

Tomasz Frankowski
Polonia
52 ani

Zé Eduardo
Brazilia
35 ani
|
|
|
|