Fernando Torres şi Cesc Fabregas au fost incluşi în lotul lărgit al Spaniei pentru Cupa Mondială de fotbal din Africa de Sud, după ce au fost consultaţi de către medicii campioanei Europei, la sediul federaţiei spaniole (RFEF), constatându-se "o evoluţie pozitivă a leziunilor" celor doi jucători.
Torres, atacantul echipei engleze FC Liverpool, a fost supus unei artroscopii, pe 19 aprilie, la clinica Quiron din Barcelona, din cauza unei probleme la meniscul extern al genunchiului drept.
Fabregas, care evoluează tot în Premier League, la Arsenal, se află în recuperare după o mică fisură la peroneul piciorului drept, suferită în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, disputată de "tunari" în compania formaţiei FC Barcelona, pe 31 martie.
După control, medicii reprezentativei Spaniei au precizat că "în linii generale, s-a constatat evoluţia într-o formă foarte pozitivă a leziunilor" celor doi jucători, potrivit RFEF.
În lotul preliminar comunicat de selecţionerul Vicente del Bosque figurează, între alţii, portarul Victor Valdes şi atacantul Pedro Rodriquez, de la campioana FC Barcelona, jucători care nu au mai evoluat până acum în naţionala Spaniei.
Au mai fost convocaţi, tot în premieră, tânărul portar David De Gea (Atletico Madrid), fundaşul Cesar Azpilicueta (Osasuna Pamplona) şi mijlocaşul Javi Martinez (Athletic Bilbao).
Del Bosque va anunţa, pe 20 mai, grupul de 23 de jucători care vor face deplasarea în Africa de Sud.
Iată lista preliminară comunicată luni de selecţionerul spaniol:
Portari: Iker Casillas (Real Madrid), David De Gea (Atletico Madrid), Diego Lopez (Villarreal), Jose Manuel Reina (FC Liverpool), Victor Valdes (FC Barcelona).
Fundaşi: Raul Albiol (Real Madrid), Alvaro Arbeloa (Real Madrid), Cesar Azpilicueta (Osasuna Pamplona), Joan Capdevila (Villarreal), Carlos Marchena (FC Valencia), Gerard Pique (FC Barcelona), Carles Puyol (FC Barcelona), Sergio Ramos (Real Madrid).
Mijlocaşi: Xabi Alonso (Real Madrid), Sergi Busquets (FC Barcelona), Cesc Fabregas (Arsenal Londra), Andres Iniesta (FC Barcelona), Javi Martinez (Athletic Bilbao), Marcos Senna (Villarreal), David Silva (FC Valencia), Xavi Hernandez (FC Barcelona).
Atacanţi: Santi Cazorla (Villarreal), Jesus Navas (FC Sevilla), Juan Manuel Mata (FC Valencia), Pedro Rodriguez (FC Barcelona), Dani Guiza (Fenerbache), Fernando Llorente (Athletic Bilbao), Alvaro Negredo (FC Sevilla), Fernando Torres (FC Liverpool), David Villa (FC Valencia).