|






























|
Cartu a fost suspendat de conducerea clubului Pandurii, Bejinaru este noul antrenor
Consiliul de Administraţie al grupării Pandurii Târgu-Jiu a decis, marţi, suspendarea din funcţie a antrenorului Sorin Cârţu şi a stafului său tehnic, de pregătirea echipei în ultimele două etape ale sezonului urmând să se ocupe Florin Bejinaru.
"Consiliul de Administraţie al Clubului Pandurii Lignitul Târgu-Jiu, întrunit în data de 11 mai 2010, a decis suspendarea din funcţie a antrenorului principal al echipei Pandurii, Sorin Cârţu, şi a întregului său staf tehnic. Celor trei antrenori Sorin Cârţu, Mircea Irimescu şi Silviu Lung li se vor stabili alte atribuţii în cadrul clubului până la finalul acestui sezon. Pentru ultimele două etape din acest sezon, de pregătirea echipei Pandurii se va ocupa antrenorul Florin Bejinaru", se arată în comunicatul clubului Pandurii Târgu-Jiu.
Sorin Cârţu: " Sunt supărat pe mine că nu am reuşit să realizez ceea ce voiam. Dar asta este, am încercat tot ce am crezut eu că e bine. Şi acum, dacă aş da timpul înapoi, tot aşa aş proceda. Nu poţi să impuţi jucătorilor sau antrenorilor nişte meciuri care se pierd în minutul 90. Astea la fel de bine puteai să le câştigi. Puteam acum să avem încă trei puncte în plus la fel cum nu le avem. Dar ce să fac, nu pot să antrenez norocul sau ghinionul. Poate sunt eu într-o perioadă mai ghinionistă. Soarta însă nu o poate schimba nimeni. Nu ştiu exact cum s-a decis acolo, eu ştiu doar că sunt suspendat până la finalul acestui campionat. Eu nu am nicio treabă, nu o să încerc nu ştiu ce procese, ei ştiu cum stă treaba şi că eu nu fac nimic. Probabil că preşedintele e supărat, de aceea s-a luat această decizie. E normal să fie supărat în situaţia asta. Cu domnul Burlan, directorul SNLO, am vorbit. Mi-a comunicat doar că voi rămâne în cadrul clubului, dar pe mine nu mă interesează şi nu fac nici un fel de comentarii faţă de ceea ce s-a întâmplat. Se poate şi întrerupe unilateral contractul, eu nu am nici un fel de pretenţii de la Pandurii".
Florin Bejinaru a fost jucător la Pandurii şi în ultimele şapte sezoane a îndeplinit funcţia de antrenor secund, contribuind la promovarea echipei în Liga I alături de Emil Săndoi.
Pandurii Târgu-Jiu se află, cu două etape înaintea finalului campionatului, pe locul 16, retrogradabil, cu 30 de puncte, la trei puncte pe prima poziţie care asigură prezenţa şi în viitorul sezon al Ligii I (14), ocupată de Unversitatea Craiova.
Taguri:
Pandurii Targu-Jiu
Sorin Cartu
Florin Bejinaru
Emil Sandoi
» Pandurii Targu-Jiu - istoric rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Pandurii Târgu-Jiu
Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, i-a răspuns ironic, oficialului FCSB Mihai Stoica, după afirmaţiile acestuia că antrenorul clujenilor ar fi semnat cu un club din China:...
Antrenorul Ștefan Nanu a demisionat de la Pandurii Târgu Jiu după doar două săptămâni de antrenamente, motivând că nu i-au fost acceptate toate clauzele...
Antrenorul echipei Pandurii Târgu-Jiu, Flavius Stoican, a declarat, duminică, după retrogradarea în Liga 2, că spera ca formaţia sa să scoată punct sau puncte la...
Dragoș Firțulescu, unul dintre jucătorii care a devenit om de bază în echipa Pandurilor, spune că toți colegii săi își doresc o victorie istorică în meciul de...
Mijlocaşul defensiv Ionuț Cioinac (26 ani) pleacă de la Pandurii Târgu-Jiu şi va ajunge la Dacia Chișinău, formație care-și dispută finala campionatului cu Sheriff Tiraspol....
În acest moment, Pandurii Târgu-Jiu se luptă pentru salvarea de la retrogradare, în timp ce FC Botoşani este lipsită de orice griji. Gorjenii sunt în luptă directă cu Concordia Chiajna şi...
Formaţia Pandurii Târgu Jiu a terminat la egalitate, vineri, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Gaz Metan Mediaş, în primul meci al etapei a XIII-a, penultima a play-out-ului Ligii I....
Arbitrul Radu Petrescu va conduce la centru meciul Pandurii Târgu-Jiu - Gaz Metan Mediaş, care va avea loc, vineri, de la ora 20:30, în etapa a 13-a a play-out-ului Ligii 1....
Lucrările de realizare a noului stadion "Municipal" din Târgu-Jiu, în valoare de 20 de milioane de euro, sunt în graficul stabilit, au anunțat autoritățile locale. Potrivit...
Clubul Pandurii Târgu-Jiu va începe sezonul 2017-2018 cu o penalizare de 3 puncte, valabilă doar dacă echipa se va menține în Liga 1, a anunțat, miercuri, Comisia...
Ultima victorie le-a readus speranţa pandurilor că vor reuşi să rămână în Liga 1 şi în următorul sezon. "Sunt mândru de băieții mei! Vrem să încheiem campionatul cu capul sus....
|
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Gâdea
România
26 ani

Allan Nielsen
Danemarca
55 ani

Andreas Beck
Germania
39 ani

Andrés Escobar
Columbia
59 ani

Anssi Jaakkola
Finlanda
39 ani

Arkadiusz Głowacki
Polonia
47 ani

Brent Sancho
Trinidad Tobago
49 ani

Bruno Conti
Italia
71 ani

Cata Díaz
Argentina
47 ani

Ceyhun Demircan
Turcia
36 ani

Choi Tae-Uk
Coreea de Sud
45 ani

Edgar Davids
Olanda
53 ani

Fănel Ghioca
România
47 ani

Giancarlo De Sisti
Italia
83 ani

Győző Burcsa
Ungaria
72 ani

Henrik Dettmann
Germania
36 ani

Henry Giménez
Uruguay
40 ani

Holger Badstuber
Germania
37 ani

Ionel Iriza
România
57 ani

Ján Kocian
Cehoslovacia
68 ani
Jean-Bryan Boukaka
Franţa
34 ani

Luca Bucci
Italia
57 ani
Lucian Sânmărtean
România
46 ani

Manuel Pasqual
Italia
44 ani

Marko Marin
Germania
37 ani

Mihai Drăguș
România
53 ani
Milanko Rašković
Serbia
45 ani
Răzvan Ochiroșii
România
37 ani

Ruben Neves
Portugalia
29 ani

Sebastiano Nela
Italia
65 ani

V a m p e t a
Brazilia
52 ani
|
|
|
|