Portarul Gianluigi Buffon a declarat că Italia va fi "echipa de bătut" la acest EURO 2008, competiţie la care campionii mondiali en titre vor debuta în faţa Olandei, luni la Berna în cadrul Grupei C, de la ora 21:45.
"Noi suntem echipa de bătut. Eu cred că suntem pregătiţi, dar să vedem până la ce punct", a declarat jucătorul echipei Juventus Torino, care va fi căpitanul selecţionatei în locul lui Fabio Cannavaro, după antrenamentul "Squadrei Azzurra" pe stadionul din capitala Elveţiei.
Deşi selecţionerul Roberto Donadoni a refuzat să anunţe oficial numele noului căpitan, Buffon, în vârstă de 30 de ani şi 82 de selecţii la naţională, a explicat că preluarea banderolei de căpitan îi va face din nou o mare plăcere, chiar dacă nu este prima oară.
"Eu cred că merit banderola, la 12 ani după debutul meu la naţional".