CM 2010: De 52 de ani, grupa mortii...

Dintre cele 8 grupe ale turneului final al Mondialului 2010 la fotbal (Africa de Sud, 11 iunie-11 iulie), grupa G, cu Brazilia, Coreea de Nord, Cote d'Ivoire şi Portugalia, a primit, încă de la tragerea la sorţi, denumirea de "Grupa morţii", sintagmă folosită, iată, de 52 de ani, pentru a desemna seriile în care se confruntă cel puţin 3 echipe cu şanse de a merge mai departe. De altfel, expresia însoţeşte istoria Mondialelor din 1958, iar o trecere în revistă a "grupelor morţii" arată ca în rândurile de mai jos.

1958: Brazilia, în drumul său spre primul titlu cu tânărul de 17 ani Pele, care va deveni şi golgheterul turneului suedez, URSS, cu portarul Iaşin, "Păianjenul negru", Anglia cu Robson şi fraţii Charlton, precum şi Austria, locul 3 în 1954, s-au confruntat în prima faţă şi au încheiat grupa, prima "grupă a morţii", în această ordine. Aflate la egalitate după disputarea meciurilor legiuite, Rusia şi Anglia s-au departajat în urma unui meci de baraj, câştigat de sovietici cu 1-0.

1962: Brazilienii, acum campioni mondial, se regăsesc din nou în companie selectă, cu Cehoslovacia lui Masopoust, pe care, de altfel, o vor întâlni în finală, cu Mexicul lui Carbajal, portarul celor 5 Mondiale, şi Spania lui Di Stefano şi Puskas, ibericii terminând pe ultimul loc!

1966: Spania, campioana Europei en-titre, prinde din nou o tragere la sorţi proastă. În ciuda coloanei sale vertebrale madrilene, ea este devansată de Germania lui Beckenbauer, viitoare finalistă, şi Argentina lui Pastoriza. Cu zero puncte, Elveţia viitorului selecţioner Kuhn încheie balul.

1970: De acum, din Mexic '70, ştim noi, românii, foarte bine această sintagmă, "grupa morţii", fiind direct implicaţi. Grupa noastră, de la Guadalajara, cuprindea, aşadar alături de România cu Lucescu căpitan, Anglia, campioana mondială en-titre, Brazilia în care Pele disputa ultimul său campionat mondial, şi Cehoslovacia, vicecampioană mondială cu 2 ediţii în urmă. I s-a mai spus "groapa morţii" şi pentru că meciurile se disputau la miezul zilei, într-un oraş aflat într-o depresiune, cu călduri infernale.

1974: Nevinovata Haiti s-a aflat în calea furtunii, în faţa Poloniei, campioană olimpică, Argentinei şi Italiei, încasând 14 goluri în 3 meciuri. Polonezii, olimpionici în 1972, vor termina pe locul 3, cu o generaţie de vis, cu Lato, Gadocha, Szarmach şi Zmuda, încheind grupa în frunte, cu 3 victorii. După ei, argentinienii lui Kempes, care au reuşit să devanseze Italia lui Riva şi Rivera.

1978: Deja împreună cu 4 ani înainte, italienii şi argentinienii se regăsesc, pe pământul celor din urmă. Cu o generaţie nouă (Rossi, Tardelli), europenii, pe locul 3 în final, termină pe primul loc în "grupa morţii" de la Buenos Aires, în faţa Argentinei lui Kempes, viitorul golgheter. Franţa, în care începea să strălucească Platini, şi Ungaria, dublă finalistă mondială, în 1938 şi 1954, şi-au împărţit fărâmiturile.

1982: Uniunea Sovietică şi Scoţia se opun în van Braziliei lui Tele Santana şi condusă în teren de Zico şi Socrates. Sovieticii contează pe vedete precum Dasaev, Blohin sau Romanţev, iar Scoţia aduna generaţia unor Souness, Strachan, Dalglish, McLeish şi Archibald. Debutanta Noua Zeelandă, venită în Spania fără speranţe, pleacă aşa cum a venit.

1986: O nou-venită remarcabilă, Danemarca, avându-l la pupitru pe Laudrup şi ca vârf de atac fostul Balon de Aur Simonsen, ca şi Uruguayul lui Francescoli, campioană a Americii de Sud în 1983 şi 1987, luptă din greu cu Germania şi Scoţia. "Dinamita" daneză este prima, graţie corecţiei aplicate "celeştilor" sud-americani, însoţită de o Germanie gâfâind.

1990: Este epoca Germaniei triumfătoare, cu un vârf de atac de excepţie, Klinsmann, la vârsta de aur (26 de ani), contrată în grupă de Columbia lui Higuita şi Valderrama (1-1), dar nu şi de Iugoslavia lui Savicevic şi Stojkovic, care dispută ultimul turneu cu jucători din toate republicile.

1994: Înainte de a ajunge în semifinale, Brazilia, viitoarea campioană mondială, având în perechea de vârfuri de atac Romario-Bebeto, un cuplu de legendă, şi Suedia lui Dahlin, Brolin şi Anderson (5 goluri, între care şi cel nenorocit din prelungirile meciului din sferturi cu România) au terminat la egalitate într-o grupă din care a mai făcut parte Camerunul, sfert finalistă cu 4 ani în urmă, şi Rusia, ultima, dar cu Salenko în formaţie, singurul jucător care a marcat 5 goluri într-un meci la Mondiale.

1998: Campioană olimpică în 1996, Nigeria a produs marea surpriză încă din deschidere, învingând Spania tânărului Raul, cu 3-2. Mai rău, Spania este depăşită şi de Paraguayul lui Chilavert. Bulgaria, în care evoluau totuşi Stoicikov şi Kostadinov, este la pământ, încasând o corecţie, 1-6, cu Spania!

2002: Rivali istorici, nu numai pe terenul de fotbal, Anglia şi Argentina se regăsesc din nou, câştig de cauză având Beckham şi Balonul de aur Owen (1-0). Totuşi, grupa este câştigată de Suedia, cu o generaţie ce-i cuprinde pe Ibrahimovic, Larsson şi Ljungberg. Nigeria, supriza precedentei ediţii, dezamăgeşte, dar iniţial avea toate atuurile pentru ca această grupă să primească supranumele "a morţii".

2006: Argentina, Olanda, Serbia, Cote d'Ivoire, ultima "grupă a morţii" ale cărei meciuri s-au disputat deja, în aşteptarea amintitei Grupe G sud-africane. Pentru istorie, din cele 4 din grupa germană s-au calificat mai departe Argentina şi Olanda, mai uşor decât se preconiza la tragerea la sorţi.