|






























|
Padureanu: M-am inteles cu Sumudica sa continue la Gloria
Preşedintele clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, a declarat că a ajuns la un acord verbal cu antrenorul Marius Şumudică pentru ca acesta să continue să pregătească echipa ardeleană şi în sezonul următor.
"M-am înţeles verbal cu Marius Şumudică să continue la Gloria, în iarnă când a acceptat să vină la Bistriţa a fost la fel, ne-am bazat pe cuvânt. Lucrurile au mers bine, la fel sper să se întâmple şi de acum înainte. Reunirea echipei va fi în 13-14 iunie, iar în principiu în jurul datei de 1 iulie se va pleca într-un stagiu de pregătire în Austria", a spus Pădureanu pentru site-ul oficial al grupării bistriţene.
Jean Pădureanu a precizat că echipa sa a încheiat bine sezonul, deşi se putea şi mai bine. "Era foarte bine dacă învingeam pe Rapid şi urcam şi mai mult în clasament, sau dacă nu aveam o sincopă gen Curtea de Argeş sau Galaţi. Echipa a jucat bine în Giuleşti şi putea să câştige. Cu trei puncte în plus era excelent, dar şi aşa e bine, vizavi de ce a fost în tur. În funcţie de cine vine şi cine pleacă, de bugetul pe care-l vom avea, vom stabili obiectivele pentru sezonul următor. Deocamdată nu există nicio solicitare oficială de transfer pentru vreun jucător al Gloriei. Tot ce a apărut sunt doar speculaţii de presă. Vor reveni jucătorii pe care i-am avut împrumutaţi la alte cluburi, îi vom vedea la lucru şi decidem pe cine oprim. Sigur, vrem să aducem şi câţiva jucători, unii dintre ei din străinătate", a comentat el.
Preşedintele clubului Gloria a făcut o trecere în revistă a situaţiei lotului: "Lui Homei şi Latovlevici le-au expirat împrumuturile de la Dinamo, respectiv Timişoara. Timişoara contează pe Latovlevici pentru sezonul următor şi îl va păstra, în ceea ce-l priveşte pe Homei vom vedea ce planuri are pentru el clubul de care aparţine şi dacă îl mai putem aduce la noi. Dan Matei este şi el la finalul împrumutului, vom încerca să îl readucem la Bistriţa. Vali Năstase continuă la Gloria cât timp e nevoie de el, şi avem nevoie de el. Ne bazăm în continuare şi pe cei trei portari pe care i-am avut în acest sezon. Va pleca Ze Rui, e la sfârşit de contract. Lui Tibor Moldovan îi acordăm şi în campionatul următor şansa să arate ce poate".
Gloria Bistriţa a terminat pe locul 11 ediţia 2009/2010 a Ligii I, cu 41 de puncte, după ce la finalul turului ocupa un loc retrogradabil.
Taguri:
Gloria Bistrita
Jean Padureanu
Marius Sumudica
» Gloria Bistrita - istoric rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Gloria Bistrița
Fostul preşedinte al clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, a fost înmormântat, duminică, la ceremonie participând aproximativ 2.000 de persoane. Pădureanu a fost condus pe ultimul de...
Fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, după decesul lui Jean Pădureanu, că "pușcăria l-a omorât" pe fostul conducător al clubului Gloria Bistrița, luându-i...
Fostul președinte ale clubului de fotbal Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, decedat joi noaptea, la vârsta de 80 de ani, va fi înmormântat în data de 1 ianuarie la Bistrița, a anunțat...
Jean Pădureanu, fostul preşedinte al celor de la Gloria Bistriţa, a decedat joi noapte la vârsta de 80 de ani. Cel supranumit "Lordul" a pierdut lupta cu cancerul şi a încetat din...
Fostul președinte al clubului Sportiv Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, s-a stins din viață, în noaptea de joi spre vineri, în Spitalul Județean de Urgență Bistrița, a declarat...
Fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare în dosarul Transferurilor, ar putea fi eliberat condiţionat, după decizia de joi a...
Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că municipalitatea intenționează să cumpere stadionul "Jean Pădureanu", fiind dispusă să...
Formația Concordia Chiajna a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), echipa Gloria Bistrița, într-un meci reprogramat, vineri, în ultima etapă a Ligii 1, după ce joi seară a...
Fotbalistul ivorian Wilfried Kanon, care joacă pentru "lanterna roșie" Gloria Bistrița, este urmărit de echipe din Franța și Italia în vederea unui transfer, relatează presa din...
Gloria Bistrița a terminat la egalitate pe teren propriu, scor 0-0, cu formația CS Turnu-Severin, într-un meci din etapa a 32-a, în care oaspeții a ratat un penalty și au avut un jucător...
Antrenorul echipei Gloria Bistrița, Nicolae Manea, a declarat, după înfrângerea din meciul cu Viitorul Constanța, scor 0-2, și retrogradarea în divizia secundă, că speră ca formația sa...
|
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Sălăgeanu
România
43 ani

Andreas Calcan
România
32 ani

Antonio Nocerino
Italia
41 ani

Bart Goor
Belgia
53 ani

Benjamin Onwuachi
Nigeria
42 ani

Benjamin van Leer
Olanda
34 ani

Bogdan Rusu
România
36 ani

Carlos Hernández
Costa Rica
44 ani

Christian Noboa
Ecuador
41 ani
Dumitru Marcu
România
76 ani

Evander Sno
Olanda
39 ani

Fabien Barrillon
Franţa
38 ani

Florian Riedel
Germania
36 ani

Gai Assulin
Israel
35 ani

Ioan Sdrobiș
România
80 ani

Ireneusz Jeleń
Polonia
45 ani

Jerko Leko
Croația
46 ani

Jorge Andrade
Portugalia
48 ani
Joyskim Dawa
Camerun
30 ani

Levente Mitrea
România
36 ani

Luciano Galletti
Italia
46 ani

Márton Esterházy
Ungaria
70 ani
Mircea Rednic
România
64 ani
Mircea Rus
România
48 ani

Mohamed Dahmane
Algeria
44 ani

Nebojša Pavlović
Serbia
45 ani

R a f a
Spania
41 ani

Robbie Fowler
Anglia
51 ani

Silviu Pintea
România
41 ani

Thomas Doll
Germania
60 ani

Víctor Diogo
Uruguay
68 ani

Xhuljano Kulli
Albania
35 ani
|
|
|
|