Mijlocaşul francez Franck Ribery a afirmat astăzi că în ultimul act al competiţiei se vor întâlni naţionala sa şi Germania, iar învingătoarea va fi Franţa, informează AFP.
"Văd o finală Franţa-Germania, dar adversarii noştri nu vor avea nicio şansă", a declarat jucătorul lui Bayern Munchen, după care a glumit: "Coechipierii mei de la echipa de club nu vor obţine nimic din partea noastră". Ribery este coleg la Bayern cu internaţionalii germani Podolski, Klose, Jansen şi Lahm.
Fostul jucător al lui Marseille a mai spus că nemţii beneficiază la EURO de o grupă mai uşoară în comparaţie cu cea a naţionalei cocoşului galic. "Spre deosebire de noi, Germania are un traseu mai accesibil. Consider că aceştia nu se vor opri până în finală, chiar dacă Portugalia ar putea fi surpriza Campionatului European".
Franţa va debuta la turneul final în această seară contra României, în timp ce Germania a învins, duminică, Polonia, scor 2-0, în primul meci al nemţilor din faza grupelor.
Realitatea TV