Selecţionerul Elveţiei, Ottmar Hitzfeld, nu este îngrijorat de forma slabă a fotbaliştilor săi înaintea Cupei Mondiale din Africa de Sud (11 iunie - 11 iulie), informează AP.
Hitzfeld şi-a apărat echipa, care a pierdut trei amicale consecutive pe teren propriu, după ce s-a calificat în octombrie la turneul final. Cei trei adversari în faţa cărora s-a înclinat Elveţia sunt Norvegia (noiembrie), Uruguay (martie) şi Costa Rica (marţi, 0-1).
Unicul gol înscris de elveţieni în aceste partide a fost din penalty. Niciun atacant din Ţara Cantoanelor nu a marcat în ultimele cinci meciuri. Pentru elevii lui Hitzfeld urmează sâmbătă un meci de pregătire contra Italiei, la Geneva.
Antrenorul a afirmat că Elveţia se concentrează acum asupra meciului cu Spania, primul de la turneul final, şi nu este interesată de rezultatele din amicale. În Grupa H a turneului final, naţionala helvetă va mai întâlni Chile şi Honduras.
Unul dintre oamenii de bază ai Elveţiei, Tranquillo Barnetta, a afirmat că este
"greu de înţeles" de ce suporterii i-au huiduit pe fotbalişti în meciul cu Costa Rica. Colegul său Reto Ziegler a declarat că fanii merită un rezultat bun contra Italiei.
"Vom da totul sâmbătă şi vom juca pentru antrenor", a spus el.