Fundaşul Rio Ferdinand, căpitanul naţionalei de fotbal a Angliei, s-a accidentat la genunchiul stâng în timpul antrenamentului de vineri, cu o săptămână înainte de startul Cupei Mondiale din Africa de Sud, anunţă AP.
"Ferdinand a mers la spital pentru un examen. Va trebui să vedem cum stau lucrurile", a afirmat selecţionerul Angliei, Fabio Capello.
În schimb, mijlocaşul Gareth Barry s-a antrenat prima dată după accidentarea la glezna dreaptă suferită în urmă cu o lună. Problemele medicale l-au făcut pe Barry incert până în ultimul moment pentru turneul final.
Tot vineri, portarul David James s-a pregătit separat de coechipieri. Capello a explicat că jucătorul are
"o mică problemă la genunchi după un zbor lung".
Anglia face parte din Grupa C a Mondialului sud-african, alături de SUA, Algeria şi Slovenia.