Andrea Pirlo, mijlocaşul echipei AC Milan, ar putea rata Cupa Mondială de fotbal din Africa de Sud din cauza unei accidentări, informează Associated Press.
Pirlo a suferit o accidentare la pulpa piciorului stâng, în cursul meciului amical pierdut miercuri de naţionala Italiei în faţa selecţionatei Mexicului şi va rata, cu siguranţă, partida de pregătire cu reprezentativa Elveţiei, programată sâmbătă.
Federaţia italiană de fotbal a anunţat că Pirlo va face deplasarea în Africa de Sud, urmând să fie monitorizat de staff-ul medical al Squadrei Azzurra până la meciul de debut la turneul final, pe care Italia îl va disputa împotriva Paraguayului, pe 14 iunie.
În vârstă de 31 ani, Andrea Pirlo a fost cel mai bun jucător al finalei Cupei Mondiale din 2006, câştigată de Italia la loviturile de departajare în faţa Franţei. Mijlocaşul lui AC Milan reuşise, de asemenea, să înscrie primul gol al italienilor la turneul final de acum patru ani, în partida cu Ghana (2-0).