Naţionala de fotbal a Franţei a fost învinsă surprinzător vineri de modesta formaţie a Chinei cu scorul de 1-0 (0-0), într-un meci jucat la St. Pierre (Insula Reunion), în cadrul pregătirilor pentru Cupa Mondială din Africa de Sud (11 iunie - 11 iulie).
Unicul gol al partidei, jucată cu exact o săptămână înainte de debutul francezilor la competiţia din Africa, a fost reuşit de Deng Zhuoxiang (68), dintr-o lovitură liberă de la circa 25 de metri.
Anul acesta, vicecampioana mondială a reuşit o singură victorie în patru meciuri, 2-1 cu Costa Rica pe teren propriu, fiind învinsă de Spania (0-2) şi China (0-1) şi remizând cu Tunisia (1-1).
Franţa face parte din Grupa A la Cupa Mondială, alături de formaţiile Africii de Sud, Mexicului şi Uruguayului (11 iunie).
În Reunion au jucat echipele:
Franţa: Hugo Lloris - Bakari Sagna (Anthony Réveillere, 46), William Gallas, Éric Abidal, Patrice Evra - Jérémy Toulalan, Yoann Gourcuff, Franck Ribéry (André-Pierre Gignac, 62), Florent Malouda (Abou Diaby, 62) - Nicolas Anelka (Thierry Henry, 62), Sidney Govou (Matthieu Valbuena, 62).
China: Zeng Cheng - Bai Lei (He Yang, 61), Du Wei (Li Xuepeng, 46), Wang Qiang, Rong Hao - Qu Bo (Yu Hai, 46), Liu Jian, Cui Peng (Yang Xu, 80), Yu Hanchao - Deng Zhuoxiang, Gao Lin (Zhu Ting, 52).
Antrenor: Gao Hong Bo.
Arbitru: Pedro Proenca (Portugalia).