|






























|
Reghecampf va anunta obiectivul dupa ce va vedea de ce lot dispune
Noul manager al echipei de fotbal Gloria Bistriţa, Laurenţiu Reghecampf, a declarat într-o conferinţă de presă că va anunţa obiectivul pentru viitorul sezon după ce va vedea de ce lot dispune, informează site-ul clubului.
"Va fi un sezon greu, va trebui să arătăm mai bine decât sezonul trecut, locul 11 ne obligă. Îmi doresc foarte multe, chiar să fiu campion dacă aş putea, dar obiectivul îl vom anunţa după ce vom vedea de ce lot dispunem şi vom analiza situaţia. O să fie o serie de jucători care vor veni să-i vedem, nu mai aducem jucători de pe DVD-uri, îi vom testa şi în câteva meciuri amicale", a spus Reghecampf.
"Trebuie să completăm nişte posturi, a plecat un jucător foarte valoros, Hora, plus alţii cărora le-a expirat împrumutul", a adăugat el.
Reghecampf s-a referit şi la problema secunzilor: "Vom avea discuţii cu Coroian, pentru ca acesta să aibă posibilitatea de a alege una din funcţiile pe care şi le doreşte. Eu l-aş dori în continuare foarte mult ca jucător, mai poate. Postura de antrenor secund o va avea tot timpul aici".
La rândul său, directorul tehnic Remus Vlad a afirmat: "Începem noul sezon cu un tehnician tânăr şi cu dorinţă mare de performanţă. Restul staffului e cam acelaşi. Se adaugă un specialist în pregătire fizică din Germania, preparatorul fizic Thomas Neubert. În privinţa lotului, suntem în faza în care lucrurile nu sunt pe deplin lămurite în ceea ce priveşte venirea sau plecarea unor jucători".
"Dacă a fost oferta pentru Hora, s-a rezolvat problema. Una din sursele clubului pentru completarea bugetului este lansarea de jucători şi apoi transferarea lor", a continuat Vlad.
Taguri:
Gloria Bistrita
Laurentiu Reghecampf
obiectiv
DVD
Remus Vlad
» Gloria Bistrita - istoric rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Gloria Bistrița
Fostul preşedinte al clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, a fost înmormântat, duminică, la ceremonie participând aproximativ 2.000 de persoane. Pădureanu a fost condus pe ultimul de...
Fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, după decesul lui Jean Pădureanu, că "pușcăria l-a omorât" pe fostul conducător al clubului Gloria Bistrița, luându-i...
Fostul președinte ale clubului de fotbal Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, decedat joi noaptea, la vârsta de 80 de ani, va fi înmormântat în data de 1 ianuarie la Bistrița, a anunțat...
Jean Pădureanu, fostul preşedinte al celor de la Gloria Bistriţa, a decedat joi noapte la vârsta de 80 de ani. Cel supranumit "Lordul" a pierdut lupta cu cancerul şi a încetat din...
Fostul președinte al clubului Sportiv Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, s-a stins din viață, în noaptea de joi spre vineri, în Spitalul Județean de Urgență Bistrița, a declarat...
Fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare în dosarul Transferurilor, ar putea fi eliberat condiţionat, după decizia de joi a...
Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că municipalitatea intenționează să cumpere stadionul "Jean Pădureanu", fiind dispusă să...
Formația Concordia Chiajna a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), echipa Gloria Bistrița, într-un meci reprogramat, vineri, în ultima etapă a Ligii 1, după ce joi seară a...
Fotbalistul ivorian Wilfried Kanon, care joacă pentru "lanterna roșie" Gloria Bistrița, este urmărit de echipe din Franța și Italia în vederea unui transfer, relatează presa din...
Gloria Bistrița a terminat la egalitate pe teren propriu, scor 0-0, cu formația CS Turnu-Severin, într-un meci din etapa a 32-a, în care oaspeții a ratat un penalty și au avut un jucător...
Antrenorul echipei Gloria Bistrița, Nicolae Manea, a declarat, după înfrângerea din meciul cu Viitorul Constanța, scor 0-2, și retrogradarea în divizia secundă, că speră ca formația sa...
|
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Sălăgeanu
România
43 ani

Andreas Calcan
România
32 ani

Antonio Nocerino
Italia
41 ani

Bart Goor
Belgia
53 ani

Benjamin Onwuachi
Nigeria
42 ani

Benjamin van Leer
Olanda
34 ani

Bogdan Rusu
România
36 ani

Carlos Hernández
Costa Rica
44 ani

Christian Noboa
Ecuador
41 ani
Dumitru Marcu
România
76 ani

Evander Sno
Olanda
39 ani

Fabien Barrillon
Franţa
38 ani

Florian Riedel
Germania
36 ani

Gai Assulin
Israel
35 ani

Ioan Sdrobiș
România
80 ani

Ireneusz Jeleń
Polonia
45 ani

Jerko Leko
Croația
46 ani

Jorge Andrade
Portugalia
48 ani
Joyskim Dawa
Camerun
30 ani

Levente Mitrea
România
36 ani

Luciano Galletti
Italia
46 ani

Márton Esterházy
Ungaria
70 ani
Mircea Rednic
România
64 ani
Mircea Rus
România
48 ani

Mohamed Dahmane
Algeria
44 ani

Nebojša Pavlović
Serbia
45 ani

R a f a
Spania
41 ani

Robbie Fowler
Anglia
51 ani

Silviu Pintea
România
41 ani

Thomas Doll
Germania
60 ani

Víctor Diogo
Uruguay
68 ani

Xhuljano Kulli
Albania
35 ani
|
|
|
|