Mijlocaşul echipei Internaţional Curtea-de-Argeş, Mihai Răduţ, a declarat, luni, că nu a primit nicio ofertă de transfer, precizând că intenţionează să îşi ducă la capăt contractul cu gruparea argeşeană, valabil încă două sezoane.
"Am fost plecat şi nu ştiu dacă sunt dorit de alte echipe. Ştiu doar ce s-a scris prin ziare. Personal, n-am primit nicio ofertă concretă. Eu mai am contract cu Internaţional Curtea-de-Argeş încă doi ani şi vreau să-mi duc înţelegerea la capăt", a afirmat Răduţ, care va pleca, marţi, pentru o săptămână, în vacanţă la Monte Carlo.
FC Timişoara şi CFR Cluj s-au arătat interesate de achiziţionarea lui Mihai Răduţ. Gruparea bănăţeană este dispusă să ofere în schimbul său şapte jucători, iar CFR Cluj suma de 700.000 de euro. Cu toate astea, conducerea FC Internaţional Curtea-de-Argeş a menţionat că jucătorul este deocamdată netransferabil.
Echipa Internaţional Curtea-de-Argeş va disputa cinci partide amicale în turneul de pregătire din Austria pe care îl va desfăşura în perioada 23 iunie - 9 iulie. pEchipa condusă de Ionuţ Badea va întâlni în prima partidă, programată la 26 iunie, pe FC Gambswiltm, formaţie din liga a treia austriacă. Urmează apoi amicale cu Videoton (28 iunie), Saturn Moscova (30 iunie), Partizan Belgrad (2 iulie) şi cu o echipă din prima ligă din Macedonia (4 iulie).