Antrenorul echipei Internaţional Curtea-de-Argeş, Ionuţ Badea, a programat reunirea lotului pentru pregătirea sezonului 2010-2011 pentru data de 11 iunie, la stadionul "Ştrand" din Piteşti.
De la reunire vor lipsi jucătorii Mihai Răduţ şi Emmanuel Kone. Primul a primit din partea conducerii tehnice vacanţă până la data de 18 iunie, iar Emmanuel Kone participă la turneul final al Cupei Mondiale, cu naţionala statului Cote d'Ivoire.
De altfel, Mihai Răduţ este şi cel mai ofertat fotbalist al grupării piteştene. Conform presei, Răduţ se află în atenţia cluburilor FC Timişoara, Dinamo Bucureşti şi campioana României, CFR Cluj, chiar dacă fotbalistul a fost declarat netransferabil conducerea clubului.
Ionuţ Badea ar putea pierde mai mulţi fotbalişti pentru sezonul viitor al Ligii I. Împrumutul fotbaliştilor Ousmane Viera şi Emmanuel Kone a expirat, iar conducerea clubului de care cei doi aparţin, CFR Cluj, ar dori să-i reorienteze spre Gloria Bistriţa, iar portarul australian Tomislav Arcaba şi atacantul Cristian Zăgrean şi-au manifestat intenţia de a părăsi formaţia piteşteană, nemulţumiţi de statutul de rezervă pe care l-au avut sezonul precedent.
Conform unor surse din cadrul clubului nici ganezul George Blay nu doreşte să mai continue sezonul următor la Internaţional şi vizează un transfer în Franţa.
Antrenorul Ionuţ Badea a prevăzut ca jucătorii să intre într-o serie de teste, timp de trei zile, pentru a testa capacitatea de efort şi forma fizică după vacanţă, după care, la data de 17 iunie, jucătorii vor efectua vizita medicală la Centrul de Medicină Sportivă din Bucureşti.
Lotul formaţiei Internaţional va pleca în Austria, într-un cantonament de 16 zile, începând cu data de 23 iunie.