"Totul a decurs perfect. Este foarte important că am început cu dreptul Cupa Mondială. Ne-am câştigat respectul cuvenit şi am văzut că avem o mare plăcere de a juca fotbal. Mă simt super-bine", a declarat atacantul echipei Germaniei Miroslav Klose, duminică seara, la finalul meciului cu Australia (4-0) din cadrul Grupei D a Cupei Mondiale.
"Nu m-a surprins deloc că am jucat în acest mod. Am muncit mult în pregătiri şi am reuşit să facem tot ce ne-am propus în acest meci", a precizat la rândul său atacantul Lukas Podolski.
Pentru fundaşul Philipp Lahm, Germania a avut noroc în primele minute.
"Noi am avut noroc în primele minute. Există calitate în această echipă şi acest lucru s-a văzut. Ne-am creat multe ocazii şi am confirmat că suntem o echipă puternică. Dar acesta este abia începutul şi mai avem drum lung".