Japonia a învins Camerunul cu scorul de 1-0 pe stadionul "Free State" din Bloemfontein, în Grupa E a Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud.
Golul "samurailor" a fost marcat de Keisuke Honda (39).
Prima repriză a meciului de la Bloemfontein a fost una anostă, marcată de prudenţa excesivă a celor două formaţii, de nesiguranţa portarului japonez şi de un joc apatic al africanilor.
Abia pe finalul primei părţi au apărut fazele de poartă mai notabile, primul fiind camerunezul Eyong, al cărui şut de la marginea careului nu i-a pus probleme lui Kawashima (38). Acesta a fost şi primul şut pe poartă al "Leii Neîmblânziţi". Un minut mai târziu, Matsui a centrat de pe partea dreaptă, apărarea cameruneză s-a bâlbâit şi Keisuke Honda, care a împlinit duminică 24 de ani, a trimis balonul în plasă: 1-0 (39).
"Leii" au părut mult mai decişi la reluare, iar prima ocazie a fost ratată de Choupo Moting, care a reluat foarte periculos după o cursă de senzaţie a lui Eto'o (49). Continuarea nu a fost însă coerentă şi precipitarea şi-a pus amprenta pe desfăşurarea jocului echipei africane. Niponii au continuat să muncească mult, să se apere şi să încerce să speculeze orice ezitare din apărarea echipei antrenate de Paul Le Guen. La o astfel de fază, Hasebe a tras periculos de la distanţă, iar Souleymanou a reuşit să respingă cu greu (82). Camerunul a fost aproape de egalare, totuşi, când Mbia a tras violent de la circa 30 de metri, iar balonul a izbit încheietura barelor (86). Souleymanou a fost aproape să ia şi el un gol "a la Green", la şutul lui Honda (88).
În cele din urmă asiaticii au obţinut o victorie meritată, chiar dacă nescontată.
Camerun nu pierduse niciodată primul său meci la Cupa Mondială, în 1990 câştigând la campioana en titre Argentina, iar în alte patru rânduri au remizat. În schimb, Japonia nu câştigase niciodată partida sa de debut la un turneu final al Cupei Mondiale. Notabil e că niponii câştigau acum exact 8 ani, pe 14 iunie 2002, la Osaka, meciul cu Tunisia, scor 2-0.
Japonezii sunt neînvinşi în cele patru meciuri directe, câştigând de trei ori, cu 2-0 (2001, 2007) şi cu 1-0 acum, iar alt meci s-a terminat la egalitate (0-0), primele trei partide având loc în arhipelag.
În primul meci al Grupei E, Olanda a învins cu 2-0 Danemarca. În următoarele partide, sâmbătă 19 iunie, Olanda va întâlni Japonia, iar Danemarca va înfrunta Camerunul.
CM 2010, Grupa E
Japonia - Camerun 1-0 (1-0)
A marcat: Keisuke Honda (39).
Japonia: 21. Eiji Kawashima - 3. Yuichi Komano, 22. Yuji Nakazawa, 4. Marcus ''Túlio'' Lyuji Murzani Tanaka, 5. Yuto Nagatomo - 8. Daisuke Matsui (9. Shinji Okazaki, 69), 18. Keisuke Honda, 2. Yuki Abe, 17. Makoto Hasebe (căpitan; 20. Junichi Inamoto, 88), 7. Yasuhito Endo - 16. Yoshito Okubo (12. Kisho Yano, 82). Selecţioner: Takeshi Okada.
Rezerve neutilizate: 1. Seigo Narazaki, 23. Yoshikatsu Kawaguchi - 15. Yasuyuki Konno, 6. Atsuto Uchida, 13. Daiki Iwamasa, 14. Kengo Nakamura, 11. Keiji Tamada, 19. Takayuki Morimoto, 10. Shunsuke Nakamura.
Camerun: 16. Hamidou Souleymanou - 19. Stephane Mbia, 3. Nicolas Nkoulou, 5. Sebastien Bassong, 2. Benoit Assou-Ekotto - 21. Joel Matip (10. Achille Emana, 63), 11. Jean Makoun (8. Geremi Njitap, 75), 18. Enoh Eyong - 9. Samuel Eto'o (căpitan), 15. Achille Webo, 13. Eric Choupo Moting (17. Mohamadou Idrissou, 75). Selecţioner: Paul Le Guen.
Rezerve neutilizate: 1. Idriss Carlos Kameni, 22. Guy Roland Ny Assembe - 12. Gaetan Bong, 14. Aurelien Chedjou, 4. Rigobert Song, 20. Georges Mandjeck, 7. Landry Nguemo, 6. Alexandre Song, 23. Vincent Aboubakar.
Arbitru: Olegario Benquerenca (Portugalia); arbitri asistenţi: Jose Cardinal (Portugalia), Bertino Miranda (Portugalia); arbitru de rezervă: Oscar Ruiz (Columbia)
Cartonaşe galbene: Nkoulou (72), Assou-Ekotto (90+1).
Spectatori: 40.000