Fostul selecţioner spaniol Luis Aragones a criticat dur "La Roja" după înfrângerea de miercuri cu Elveţia (0-1), din Grupa H a Cupei Mondiale de fotbal 2010.
"Spania a fost lipsită de convingere de la începutul meciului, n-am avut mentalitate de învingători şi acest lucru nu l-am mai văzut niciodată", a afirmat predecesorul lui Vicente del Bosque în fruntea naţionalei, care a câştigat titlul european în 2008.
Criticându-l clar pe del Bosque, Aragones a declarat pentru canalul Al-Jazeera că Spania a pierdut fiindcă
"meciul a fost foarte prost gestionat, iar schimbările au fost făcute prea târziu".
"N-a câştigat echipa mai bună, ci aceea care a ştiut să gestioneze şocul. Elveţia s-a apărat formidabil şi a înscris pe contraatac", a precizat Aragones la postul de televiziune Telecinco.
Potrivit lui,
"naţionala Spaniei va reacţiona bine şi se va califica" din Grupa H, dar nu mai poate fi socotită una dintre "favoritele" Mondialului.
Următorii adversari ai reprezentativei iberice sunt Honduras (21 iunie) şi Chile (25 iunie).