FC Barcelona şi Chelsea Londra, campioanele Spaniei şi, respectiv, Angliei, sunt cluburile cu cei mai mulţi jucători prezenţi la Cupa Mondială 2010, fiecare dintre cele două grupări având câte 13 fotbalişti în Africa de Sud.
Aceste cifre pot varia pe durata turneului final, o primă modificare consemnându-se deja, odată cu transferul asturianului David Villa de la FC Valencia la FC Barcelona.
În această ierarhie inedită, Chelsea şi Barca sunt urmate de FC Liverpool cu 12 jucători şi Bayern Munchen cu 11, în timp ce Real Madrid este unul dintre cele patru cluburi cu câte 10 fotbalişti care evoluează la CM 2010.
În total, la Mondialul sud-african sunt prezente 298 de cluburi din 52 de ţări ale lumii.
Selecţionatele Germaniei, Angliei şi Italiei nu au în loturile lor niciun jucător care evoluează în străinătate, în timp ce în naţionala Spaniei joacă trei "stranieri": Pepe Reina, Fernando Torres (ambii FC Liverpool) şi Cesc Fabregas (Arsenal).