Echipa Angliei va evolua în întregime în roşu în meciul decisiv cu Slovenia, programat astăzi (miercuri) la Port Elizabeth în Grupa C a Cupei Mondiale, pentru doar a şasea oară în istoria sa.
Anglia, considerată "echipa oaspete" la această întâlnire, trebuia să joace în mod normal în tricou roşu, şort alb şi jambiere roşii, echipamentul oficial pentru partidele din deplasare. Dar englezii au decis să poarte şi şort roşu la acest meci decisiv pentru calificarea în optimile de finală ale competiţiei, o ţinută considerată norocoasă de o parte a suporterilor.
Anglia a jucat pentru prima oară în roşu în 1962, la un meci amical câştigat în faţa Peru (4-0). Câteva luni mai târziu, la Cupa Mondială din Chile, aceeaşi ţinută a fost purtată în partida cu Bulgaria (0-0), rezultat sinonim cu calificarea în faza următoare. În 1963, Anglia a învins Cehoslovacia (4-2), apoi Belgia în 1970 (3-1). Ultima oară când a purtat acest echipament a fost în faţa Braziliei în 1995, când a fost învinsă cu 3-1.
Englezii au nevoie de o victorie în faţa Sloveniei pentru a accede în optimile de finală.