Atacantul olandez Arjen Robben, restabilit în urma unei rupturi la coapsă contractată cu câteva zile înainte de debutul Cupei Mondiale 2010, ar trebui să debuteze joi, în meciul cu Camerun, pe tărâm sud-african.
"Vreau să joc. Am nevoie de câteva minute de joc pentru a-mi redescoperi pofta şi ritmul meciurilor", a precizat Robben, în vârstă de 26 de ani, care susţine că
"a suferit ca un martir" pentru a reveni la timp.
"Decizia de a juca joi nu a fost încă luată. Trebuie să discut cu selecţionerul, dar mi se pare că meciul contra Camerunului este ideal pentru relansarea mea. Tipul de accidentare care m-a afectat necesita în mod normal între patru şi şase săptămâni de recuperare, dar terapeutul meu m-a pus pe picioare în două săptămâni", a explicat jucătorul olandez.