Avancronica partidei Austria - Polonia din cadrul grupei B a turneului final al Campionatului European, care se va disputa, joi, de la ora 21:45, la Viena.
Selecţionerul Austriei, Josef Hickersberger, a declarat partida cu Polonia va fi una de totul sau nimic. "
E clar că e un meci decisiv, dar la fel e şi pentru Polonia. Va fi o partidă de totul sau nimic. Trebuie să învingem şi ne vom asuma riscuri încă de la început. Nu vom juca total ofensiv şi mă aştept ca nici Polonia să nu o facă. În primul rând trebuie să evităm să primim gol, apoi să ne creăm ocazii şi să le fructificăm mult mai bine decât am reuşit cu Croaţia", a spus Hickersberger.
Fundaşul Martin Stranzl crede că toţi jucătorii sunt conştienţi de faptul că Austria are nevoie de victorie: "
Încă suntem optimişti. Deocamdată nicio echipă nu este eliminată. Avem nevoie de trei puncte ca de aer şi toată lumea e conştientă de acest lucru".
Tehnicianul Poloniei, Leo Beenhakker, a afirmat că ştie deja cu ce jucători va începe meciul cu Austria. "
Am ales deja primul 11 pentru meciul cu Austria. Echipa e pregătită pentru război", a precizat Beenhakker.
Atacantul Euzebiusz Smolarek crede că Poloniei nu îi va fi uşor cu Austria: "
Trebuie să învingem neapărat Austria dacă vrem să păstrăm şanse de calificare. Apoi va trebui să învingem şi Croaţia şi nu va fi uşor în niciun meci".
Austria - Polonia, joi, ora 21:45, Stadion: "Ernst Happel" (Viena)
Echipele probabile:
Austria: 21. Macho - 15. Prodl, 3. Stranzl, 4. Pogatetz - 6. Aufhauser, 19. Saumel - 2. Standfest, 10. Ivanschitz, 11. Korkmaz - 20. Harnik, 9. Linz;
Antrenor: Josef Hickersberger
Polonia: 1. Boruc - 13. Wasilewski, 14. Zewlakow, 6. Bak, 4. Golanski - 17. Lobodzinski, 5. Dudka, 9. Zurawski, 18. Lewandowski, 8. Krzynowek - 7. Smolarek;
Antrenor: Leo Beenhakker
Arbitri: Howard Webb - Darren Cann, Michael Mullarkey (toţi din Anglia)
Al patrulea oficial: Viktor Kassai (Ungaria)
Rezervă arbitru-asistent: Stephane Cuhat (Elveţia)
Palmaresul întâlnirilor directe dintre Austria şi Polonia
General: 7 3 0 4
Acasă: 4 2 0 2
Deplasare: 3 1 0 2
Cele două echipe nu s-au întâlnit pe teren neutru.
Meciuri oficiale: 2 0 0 2
Cele două echipe nu s-au întâlnit la turneul final al Campionatului European.
Primul meci: Austria - Polonia 5-2, la 12 mai 1935, la Viena
Cea mai categoriă victorie în faţa Poloniei: 5-2, la 12 mai 1935, la Viena
Cea mai categorică înfrângere în faţa Poloniei: 2-4, la 19 mai 1992, la Salzburg
Cele mai multe goluri marcate într-un meci direct: 5-2, la 12 mai 1935, la Viena şi Polonia - Austria 3-4, la 17 mai 1994, la Katowice.
Ultimul meci: Polonia - Austria 3-2, la 3 septembrie 2005, la Chorzow.
Mediafax