Primul sfert de finală la Cupa Mondială de fotbal din Africa de Sud opune vineri, la Port Elizabeth, echipele Olandei şi Braziliei, două dintre pretendentele la cucerirea trofeului.
Dacă Olanda nu are în palmares niciun titlu mondial, pierzând de două ori finala competiţiei, Brazilia vizează al şaselea trofeu în competiţia supremă. Oricare ar merge mai departe este de aşteptat să aibă un meci mai uşor în semifinale, unde va întâlni învingătoarea dintre Uruguay şi Ghana.
Ambele formaţii au arătat în turneul sud-african că sunt deosebit de pragmatice, lăsând mult-aşteptatul spectacol pe planul secund. Olanda a câştigat toate meciurile de până acum, e drept, doar unul la o diferenţă mai mare de un gol (2-0 cu Danemarca), spre deosebire de Brazilia, care a remizat cu Portugalia, în ultimul joc din grupă (0-0), dar a câştigat clar în optimi cu Chile (3-0).
Dacă lotul Olandei este valid integral, Brazilia are unele probleme, printre care indisponibilităţile lui Elano (accidentat) şi Ramires (suspendat). Un alt mijlocaş, Felipe Melo este incert, astfel încât nu este exclusă apariţia lui Josue (Wolfsburg) în echipa de start a lui Dunga. Dani Alves va fi din nou înlocuitorul lui Elano în acest meci.
Carlos Dunga, selecţionerul Braziliei, era căpitanul Selecao la Mondialele din 1994 şi 1998 în victoriile cu Olanda, prima oară cu 3-2, iar apoi la loviturile de departajare, cu 4-2 (1-1 după prelungiri).
După cele trei meciuri directe de la Cupa Mondială, câştigătoarea a jucat de fiecare dată finala, Olanda în 1974 (2-0 cu Brazilia), iar Selecao în SUA 1994 şi Franţa 1998. Olanda a câştigat de fapt doar primele două meciuri din istorie cu Brazilia, care are trei victorii, iar alte patru meciuri s-au încheiat nedecis (printre care şi cel din 1998, când victoria a fost adjudecată la loviturile de departajare).
Meciul dintre Olanda şi Brazilia va avea loc vineri, de la ora 17:00, pe stadionul "Nelson Mandela Bay" din Port Elizabeth (46.000 locuri) şi va fi arbitrat de japonezul Yuichi Nichimura.
Echipele probabile:
Olanda: Maarten Stekelenburg - Gregory van der Wiel, John Heitinga, Joris Mathijsen, Giovanni van Bronckhorst - Mark van Bommel, Wesley Sneijder, Nigel de Jong - Arjen Robben, Dirk Kuyt - Robin van Persie.
Selecţioner: Bert van Marwijk.
Brazilia: Julio Cesar - Maicon, Lucio, Juan, Michel Bastos - Dani Alves, Josue, Gilberto Silva, Kaka - Luis Fabiano, Robinho.
Selecţioner: Carlos Dunga.