Selecţionerul brazilian Carlos Dunga a ţinut să-i răspundă fostului internaţional olandez Johan Cruyff, care a declarat că jocul actualei echipei a Braziliei este "plictisitor" şi nu ar da niciun ban ca să o vadă jucând.
"Cruyff nu are cum să plătească deoarece are intrare gratuită din partea FIFA", a replicat antrenorul Selecao, înaintea duelului Brazilia-Olanda, programat vineri la Port Elizabeth, în cadrul sferturilor de finală ale Cupei Mondiale de fotbal ediţia 2010.
"Nu aş cumpăra niciodată un bilet să văd meciurile actualei echipe a Braziliei. Unde este acea selecţionată braziliană pe care o cunoaştem cu toţii de la precedentele turnee finale? Mă uit la actualul lot al Selecao şi îmi aduc aminte de jucători precum Gerson, Tostao, Falcao, Zico sau Socrates. Acum îi vedem pe Giberto, Melo, Bastos şi Julio Cesar", a declarat Cruyff, în urmă cu câteva zile, pentru cotidianul "The Mirror".
"Unde este magia braziliană?", s-a întrebat fostul antrenor al lui FC Barcelona.
"Pot înţelege de ce Dunga a ales anumiţi jucători, însă unde este playmakerul, jucătorul de creaţie de la mijloc? Cred că niciun spectator nu ar da bani ca să-i vadă pe actualii jucători".
Cruyff consideră, în schimb, că merită să faci un sacrificiu pentru a vedea jocul Olandei, adăugând în glumă:
"Sunt însă zgârcit şi prefer să văd meciurile la televizor".